Primele zăpezi au creat probleme pe şoselele de munte. Utilajele au ieşit pe mai multe drumuri judeţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intervenţie pe drumul spre Râuşor - Retezat. FOTO: CJ Hunedoara.
Intervenţie pe drumul spre Râuşor - Retezat. FOTO: CJ Hunedoara.

Ninsorile s-au aşternut peste staţiunile montane Straja, Parâng şi Râuşor – Retezat. A fost necesară intervenţia utilajelor de deszăpezire pe mai multe şosele.

Primele intervenţii ale utilajelor de deszăpezire pe drumurile judeţene din Hunedoara au avut loc sâmbătă, în zonele staţiunilor, montane Râuşor şi Straja. A fost împrăştiat material antiderapant pe DJ 686 Râu de Mori - Râuşor şi pe DJ 664A Lupeni – Straja.

„Deşi ninsorile au fost mai puţin însemnate cantitativ, iar stratul de zăpadă nu este unul consistent, drumarii au intervenit pe sectoarele de drum judeţean aflate în zona montană. Fiind weekend, este de aşteptat ca în cele două zone să urce cu maşinile turişti care doresc să parcurgă trasee montane sau vor să se relaxeze în staţiunile Râuşor şi Straja.Consiliul Judeţean Hunedoara şi cele patru firme care au contracte de deszăpezire pentru drumurile judeţene monitorizează permanent starea acestora”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

Aproape 1.000 de kilometri de drumuri judţene, din reţeaua de peste 1.300 de kilometri, au fost incluşi în acest sezon de iarnă în planurile de intervenţie ale drumarilor, care au o flotă totală de aproape 100 de utilaje, informează CJ Hunedoara. În stocurile firmelor care au ca sarcină deszăpezirile sunt 8.400 de tone de nisip şi 710 tone de sare.


Vă recomandăm să citiţi şi:

A nins la munte. Utilajele de deszăpezire au fost mobilizate pe un drum naţional

Cum a ajuns Noua Transalpina o afacere dubioasă. Prejudicii de 1,3 milioane de lei la construcţia şoselei din vârf de munte

Şoseaua Hunedoara - Călan intră în şantier. Ce controverse a ridicat proiectul de modernizare finanţat de UE


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite