Petru Groza, jefuit post-mortem: zece tablouri furate din casa fostului demnitar al regimului comunist au fost recuperate
0Poliţiştii au recuperat zece opere de artă sustrase din Casa Petru Groza din municipiul Deva. Este vorba de zece tablouri realizate de pictori români, a căror valoare a fost estimată la 200.000 de euro.
Zece tablouri, în valoare de 200.000 de euro, luate anul trecut din Casa memorială dr. Petru Groza, din Deva, de către unul dintre nepoţii acestuia, au fost recuperate.
„Poliţiştii specializaţi în protejarea patrimoniului cultural naţional din cadrul IGPR şi de la IPJ Hunedoara au identificat şi ridicat 10 tablouri ale unor pictori români reprezentativi, sustrase, în anul 2013, din colecţia Casei dr. Petru Groza din Deva", a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit comunicatului IGPR, tablourile aparţin pictorilor români Kimon Loghi, Aurel Ciupe, Camil Ressu, Nicolae Vermont, Adina Paula Moscu, Adam Bălţatu, Jules Perahim, Ileana Rădulescu şi provin din colecţia Casei dr. Petru Groza din Deva. Furtul a fost reclamat pe 12 iulie 2013. Bunurile au fost recuperate în urma unor descinderi care au avut loc la două adrese din Bucureşti. Tablourile erau date în urmărire naţională şi internaţională. Reclamaţia fusese făcută de către un nepot al lui Petru Groza, împotriva unui alt nepot al acestuia, potrivit unor surse judiciare.
Operele de artă vor rămâne în custodia Poliţiei, până la o hotărâre irevocabilă în cazul procesului de succesiune.
Tablourile din colecţia Petru Groza, ţinta hoţilor
În 2011, poliţiştii au mai recuperat două tablouri sustrase din Casa Petru Groza din municipiul Deva, dintr-un lot de cinci opere de artă furate. Un timişorean a fost anchetat pentru furtul tablourilor păstrate în casa familiei fostului şef de guvern de la 1946. In acest caz, infracţiunile au avut loc în anii 2004 – 2005: timişoreanul ar fi fost cel care l-a convins pe îngrijitorul din acea vreme al casei să fure operele de artă şi apoi să le înlocuiască prin falsuri.
„Am făcut prostia vieţii când, în urmă cu vreo şapte ani ani, un timişorean care venea pe la vila din Deva de care aveam grijă, mi-a propus să îi dau nişte tablouri vechi, că îmi aduce el altele, falsuri pe care nu le va observa nimeni. I-am dat până la urmă cinci picturi, pe care am primit 700 – 800 de lei”, relata Petre Popa, un fost îngrijitor din casa demnitarului.
Cele cinci opere de artă furate din colecţia Petru Groza, dintre care două semnate de Nicolae Grigorescu, au fost vândute apoi pe piaţa neagră a antichităţilor, fiind estimate la aproape 400.000 de euro. Până în 2011, doar două dintre picturi, „Ţărăncuţă cu fuior coborând spre casă”, de Nicolae Grigorescu, şi „Vapoare pe Dunăre”, de Nicolae Dărăscu, au mai fost recuperate de poliţişti. Pe acestea, moştenitorii prim-ministrului comunist le-au scos la licitaţie şi au obţinut 143.000 de euro.
Vă recomandăm şi:
„Acesta este Petru Groza!” Cum l-au caracterizat jurnaliştii americani pe capitalistul din Deva devenit şeful primului guvern comunist „Este genul de om pe care sovieticii l-ar exila inevitabil în Siberia. Şi totuşi conduce un guvern comunist”, titrau ziarele americane după ce avocatul şi moşierul din Deva fusese impus de sovietici la conducerea primului guvern comunist. Povestea celui mai important om politic din trecutul Hunedoarei devenea astfel, în 1946, subiect de presă în Statele Unite ale Americii.
Petru Groza, cel mai important om politic din trecutul Hunedoarei Petru Groza a fost unul dintre cele mai controversate personaje din istoria recentă a României şi totodată unul dintre hunedorenii aflaţi în galeria celor mai importanţi oameni politici din ultimul secol.
FOTO Povestea unei afaceri interbelice: cum a devenit Petru Groza chiriaş de lux în centrul istoric al Devei Înainte de a deveni şeful primului guvern instaurat de comunişti, Petru Groza a fost unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din zonă. În pragul intrării României în cel de-al doilea război mondial, omul politic îşi permitea luxul de a plăti anual 250.000 de lei Primăriei Deva, drept chirie pentru un hotel, un restaurant şi o cafenea din centrul oraşului.
FOTO Cum arăta interiorul vilei de lux a primului şef de guvern comunist din România, Petru Groza Azi se împlinesc 68 de ani de la una dintre cele mai importante zile din istoria secolului XX în România. În 6 martie 1945 a avut loc instaurarea guvernului Petru Groza în România. La acea dată, sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I a fost nevoit să accepte numirea lui Petru Groza ca prim ministru şi a guvernului în care ministerele cheie erau deţinute de comunişti.