Video Noua magistrală din Vest pentru trenuri rapide. Când vor fi finalizate lucrările începute în 2017 VIDEO
0Lucrările la magistrala feroviară Simeria-Arad (Km 614) au început din 2017, însă constructorii au acumulat întârzieri. Compania de stat Căile Ferate Române (CFR) a anunțat un nou termen de finalizare a investiției.

Compania de stat Căile Ferate Române (CFR) a prezentat stadiul lucrărilor de modernizare a infrastructurii pe magistrala feroviară Simeria-Arad, începute în perioada 2017 – 2018.
Câteva imagini publicate pe pagina de Facebook CFR Infrastructură, de pe tronsonul feroviar Gurasada-Simeria (județul Hunedoara), arată o parte din rezultatul lucrărilor întinse pe mai mult de cinci ani.
„Lucrările de modernizare a infrastructurii și suprastructurii feroviare pe tronsonul Gurasada - Simeria înregistrează un stadiu de execuție de 80%, 36 de kilometri de cale ferată dublă, din cei 41 de kilometri ai tronsonului, sunt finalizați”, informează CFR Infrastructură, pe pagina de Facebook.
Gara din Simeria, modernizată după 120 de ani
Pe acest sector, au loc lucrări la clădirea de călători a stației CFR Simeria – monument istoric, construită în jurul anului 1900 (video).
„La finalul lor, gara din Simeria se va înscrie în tabloul celor mai moderne stații de cale ferată din România”, informează CFR Infrastructură.
De asemenea, lucrările la noile poduri peste Mureș sunt finalizate, iar construcția pasajului rutier Deva a ajuns la final, după aproape patru ani de la începerea ei.
„Cele mai importante lucrări de artă de pe tronsonul Gurasada – Simeria sunt cele trei noi poduri peste râul Mureș, cele patru pasaje superioare de la Deva, Mintia, Ilia și Gurasada, iar din punct de vedere al construcțiilor civile sunt clădirile de călători din stațiile Simeria și Deva”, informează CFR Infrastructură.
Toate cele trei poduri feroviare peste Mureș (video) au fost construite în zona Brănișca, pe un traseu nou.
Unul are lungimea de 370 metri și cu o structură de 3.765 tone și cu cinci deschideri. Al doilea are o lungime de 420 metri, cu o structură de 4.165 tone și cu șase deschideri. Al treilea are o lungime de 470 metri, o structură de 4.567 tone și șapte deschideri.
Pasajele superioare construite la Gurasada și Ilia au fiecare 375 de metri, iar pasajele superioare de la Mintia (306 metri) și Deva (259 metri) se află în șantier.
În acest timp, lucrările la clădirea de călători din stația CFR Deva au fost suspendate din anul 2022, în căutarea unor soluții tehnice pentru refacerea clădirii cu o structură de rezistență precară.

















































„Tronsonul Gurasada - Simeria este parte a magistralei feroviare Simeria - Arad (Km 614), care va fi modernizată integral, până în anul 2025, pe o lungime totală de 141 de kilometri, stadiul lucrărilor pe celelalte trei tronsoane fiind: pe Subtronsonul 2a Km 614 - Bârzava, în lungime de 42 de kilometri, are un stadiu de execuție de 88 la sută, Subtronsonul 2b Bârzava - Ilteu, în lungime de 36 de kilometri, are un stadiu de execuție de 86 la sută, Subtronsonul 2c Ilteu - Gurasada, în lungime de 22 kilometri, are un stadiu de execuție de 66 la sută”, a informat CFR Infrastructură.
Cine construiește magistrala feroviară Simeria Arad
Contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la cei peste 22,4 de kilometri de cale ferată din Tronsonul feroviar Ilteu - Gurasada (video) a fost semnat în noiembrie 2017, de CFR şi Asocierea Railworks (formată din companiile Alstom, Aktor şi Arcada), iar proiectul are o valoare de 1.78 miliarde de lei, fără TVA şi este finanţat din fonduri europene și de Guvernul României. Finalizarea lucrărilor este estimată în decembrie 2025.
Subtronsonul 2a Km 614 - Bârzava, în lungime de 42 de kilometri, este construit de Asocierea Astaldi – FCC – Salcef – Thales. Contractul a fost semnat în mai 2017, șantierul a fost deschis în iulie 2017, iar termenul estimat de finalizare a proiectului este aprilie 2024. Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ două miliarde de lei, fără TVA.
Subtronsonul 2b Bârzava - Ilteu, în lungime de 36 de kilometri, este construit de Asocierea Astaldi – FCC – Salcef – Thales. Contractul a fost semnat în mai 2017, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în iulie 2017, iar termenul de finalizare al investiției estimat este luna octombrie 2025.
Tronsonul 3 Gurasada – Simeria, în lungime de 40,9 kilometri, este construit de Asocierea FCC – Astaldi – Contratas y Ventas. Contractul a fost semnat la 30 august 2017, ordinul de începere al lucrărilor a fost dat în octombrie 2017, iar termenul estimat de finalizare a proiectului este septembrie 2024.