Mormântul părintelui Arsenie Boca, locul celui mai mare pelerinaj religios. 10.000 de oameni sunt aşteptaţi la Prislop

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 10.000 de pelerini sunt aşteptaţi vineri la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului. Au loc slujbe închinate preotului martir Arsenie Boca, de la moartea căruia se împlinesc 25 de ani.

Cel mai mare pelerinaj religios în zona Hunedoarei are loc în fiecare an, în 28 noiembrie, la Mănăstirea Prislop, unde se află locul de veci al părintelui martir Arsenie Boca. Vineri, circa 10.000 de oameni sunt aşteptaţi la mănăstire, pentru a asista la slujba religioasă şi pentru a se ruga în faţa mormântului fostului stareţ şi duhovnic Arsenie Boca. Se împlinesc, în 28 noiembrie, 25 de ani de la moartea părintelui.

Vineri, ordinea publică, pe timpul manifestaţiilor religioase de la Prislop, va fi asigurată de peste 100 de poliţişti şi jandarmi. „Măsurile adoptate vor viza asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă pentru toţi credincioşii care vor sosi la Sfânta Mănăstire Prislop”, a informat Andrada Pop, de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara. Poliţiştii le recomandă şoferilor să respecte indicaţiile agenţilor de circulaţie şi să parcheze maşinile în afara părţii carosabile pentru a nu bloca calea rutieră. În incinta mănăstirii, jandarmii vor asigura ordinea publică pe timpul slujbei religioase şi vor realiza dispozitive de îndrumare a credincioşilor pe timpul pelerinajului la mormântul părintelui Arsenie Boca.

„Jandarmii recomandă participanţilor la această manifestare religioasă să respecte precizările organizatorilor şi forţelor de ordine, să nu încurajeze cerşetoria, astfel, să nu ofere bani sau bunuri celor care apelează la mila publicului”, a informat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara.

image

Cea mai vizitată mănăstire din vestul ţării
La Mănăstirea Prislop ajung săptămânal cel puţin 20.000 de pelerini. Cei mai mulţi vin aici pentru a se ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca. Duhovnicul născut în 29 septembrie 1910 în comuna hunedorană Vaţa de Sus a slujit la mănăstirea Prislop şi la mănăstirea Brâncoveanu din Munţii Făgăraş şi a fost unul dintre martirii închisorilor din regimul comunist. După moartea sa, în 1989, Mănăstirea Prislop, unde a fost înmormântat, a devenit un loc de pelerinaj pentru creştinii din toate zonele ţării. Cel mai mare pelerinaj are loc în 28 noiembrie, când este comemorat părintele fostul stareţ, ctitor şi duhovnic de la Prislop. Mănăstirea se află la aproximativ 10 kilometri de oraşul Haţeg şi la 20 de kilometri de Hunedoara, aparţinând de satul Silvaşul de Sus (Haţeg).

Cine a fost Arsenie Boca
Arsenie Boca  (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989. Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România. Oamenii vin şi se roagă la mormântul acestuia, mulţi cu credinţa că pelerinajul le va aduce bunăstare sau vindecarea unor afecţiuni.

hunedoara prislop

Vă recomandăm şi:

Mănăstirea Prislop se extinde. O clădire cu două etaje este construită la intrarea în lăcaşul părintelui Arsenie Boca

Mănăstirea Prislop şi-a schimbat înfăţişarea în ultimii ani. În complexul monahal unde se află mormântul părintelui Arsenie Boca au fost construite mai multe clădiri, ultima dintre ele, aflată în şantier, va avea două etaje. Curtea a fost reamenajată, iar o parcare circa 200 de locuri a fost înfiinţată în vecinătatea mănăstirii.

Cruciada măicuţelor din Prislop împotriva micilor. Comercianţi alungaţi de la mănăstirea părintelui Arsenie Boca

Comercianţii au fost alungaţi din preajma Mănăstirii Prislop, după ce măicuţele din lăcaşul de cult în cimitirul căruia a fost înmormântat părintele Arsenie Boca s-au supărat pe cei care au vândut mici şi bere în zilele de post.

FOTO VIDEO Pelerinaj impresionant la mormântul lui Arsenie Boca

Peste 8.000 de oameni au venit în această dimineaţă la mănăstirea Prislop, pentru a se ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca de la moartea căruia s-au împlinit 24 de ani.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite