Video Mobilizare de forțe pe șantierul feroviar Simeria. Stația CFR, dotată cu un tunel nou și cu un lift VIDEO
0Zzeci de muncitori au fost mobilizați la lucrările de restaurare a gării Simeria (Hunedoara) și a pasajului și tunelului pentru călători. Stația de cale ferată a intrat în șantier din 2020 și își va schimba complet înfățișarea.
Lucrările de modernizare a infrastructurii din stația de cale ferată Simeria (Hunedoara) au început în anul 2020, fiind incluse în proiectul de reabilitare pe tronsonul Simeria - Gurasada (41 de kilometri), al noii magistrale feroviare din vestul României.
Proiectul vizează refacerea rețelei de cale ferată, dar și restaurarea mai multor clădiri din stația CFR (video) și reconstrucția pasarelei pietonale și a tunelului din gară.
Tunel nou în stația CFR Simeria
Vechiul tunel, din anii ’60 și fosta pasarelă pietonală peste calea ferată au fost demolate, iar în prezent se lucrează la noile construcții.
„Tunelul pietonal de subtraversare şi acces a linii va face legătura între clădirea de călători şi peroanele dintre liniile 2 – 3 şi 4 – 5. Legătura cu clădirea de călători se va face pe la subsolul existent în zona centrală”, se arată în proiectul tehnic al investiției.
Noua pasarelă va avea o înălţime de 7,40 metri, va cuprinde trei scări şi trei lifturi pentru persoanele cu dizabilităţi.
„Noua pasarelă pietonală a fost proiectată pe acelaşi amplasament cu cea existentă şi a fost prevăzută cu scări de coborâre nu numai la capete, ci şi la peroanele intermediare. Noua pasarelă va fi închisă cu panouri din policarbonat compact şi tablă perforată din aluminiu nevopsit”, arată același proiect.
Clădirile din stația CFR Simeria, restaurate
Clădirea de călători, veche din anul 1900, se află, de asemenea, în șantier din 2022 și va fi restaurată pe o suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi. Pe lângă modernizarea spațiilor sale, investiția vizează construcția unui lift.
„Se va amplasa un lift în legătură cu holul central, cu staţii la subsol, parter şi etajul I. Lângă lift se va amenaja şi o scară nouă. Liftul şi scara vor asigura legătura cu tunelul pietonal nou”, se arată în proiect.
Staţia CFR
Simeria este cuprinsă în proiectul de modernizare a infrastructurii feroviare
pe tronsonul Simeria - Gurasada, în lungime de 41 de kilometri. Acesta face parte din magistrala Simeria - Arad, aflată în curs de modernizare pe un traseu de 141 de kilometri.
Valoarea investiției, finanțată de statul român și cu fonduri europene, se ridică la 3,1 miliarde de lei, fără TVA. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 71%, la sfârșitul lunii decembrie 2022, iar termenul estimat de finalizare a proiectului, conform unei situații prezentate de CFR, este septembrie 2023.