Managerul DGASPC Hunedoara şi secretarul judeţului au fost suspendaţi din funcţii, ca urmare a anchetei DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Judeţean Hunedoara a anunţat suspendarea şi înlocuirea din funcţii a şefei DGASPC.
Consiliul Judeţean Hunedoara a anunţat suspendarea şi înlocuirea din funcţii a şefei DGASPC.

Consiliul Judeţean Hunedoara a anunţat suspendarea din funcţii a funcţionarilor trimişi în judecată, pentru infracţiuni de abuz în serviciu, în dosarul examenului de promovare pe funcţia de director al DGASPC Hunedoara. Astfel, au fost suspendaţi Dan Daniel, secretarul judeţului Hunedoara,  Monica Georgescu, director general al DGASPC Hunedoara, Mihala Ştefan, şef Serviciu administraţie publică locală şi relaţii publice

Trei funcţionari din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, implicaţi în dosarul de corupţie privind organizarea examenului pe postul de director al DGASPC Hunedoara, au fost suspendaţi din funcţii.

”Potrivit prevederilor art. 94 din Legea 188/1999, republicată, se impune suspendarea raporturilor de serviciu, până la soluţionarea definitivă a cauzei pentru care au fost trimişi în judecată, pentru următorii funcţionari publici: Dan Daniel, secretar al judeţului Hunedoara,  Georgescu Monica, director gene¬ral al Direcţiei Gene¬rale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Hunedoara, Ştefan Mihaela Dorina, şef Serviciu administraţie publică locală şi relaţii publice”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

Pe funcţiile publice vacantate temporar vor fi promovate temporar alte persoane pentru executarea atribuţiilor.

”Pentru funcţia de secretar al judeţului a fost nominalizat domnul Sorin Dumitru Ştefoni, director executiv la Direcţia Administraţie Publică Locală (DAPL) din cadrul Consiliul Judeţean Hunedoara. Pe funcţia de director executiv DAPL va fi promovată temporar doamna Adina Prodan-Dubeştean, consilier juridic în cadrul Serviciului juridic, contencios şi relaţii cu consiliile locale. Funcţia de şef serviciu administraţie publică locală şi relaţii publice ATOP va fi ocupată de doamna Carmen Henţ, consilier în cadrul acestui serviciu. La conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara se promovează temporar doamna Sorina Carmen Grama, director general adjunct în cadrul instituţiei”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au finalizat ancheta în dosarul penal în care au fost puşi sub învinuire Monica Georgescu, director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Hunedoara, Dan Daniel, secretar al judeţului Hunedoara, Mihaela Ştefan, şef serviciu administraţie publică locală, şi Dana Gîrjob, şef Serviciu Control Urmărire Încasări Creanţe şi Executare Silită din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara. Cei patru au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de abuz în serviciu. Dan Daniel şi Mihaela Ştefan sunt acuzaţi de abuz în serviciu, iar Monica Georgescu de complicitate la abuz în serviciu. Cei trei sunt anchetai sub măsura controlului judiciar. Dana Gîrjob va fi judecată, în stare de libertate, pentru abuz în serviciu.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii iunie 2014, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a publicat anunţul privind organizarea, în data de 17.07.2014, a concursului de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacantă, de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Hunedoara. Prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici a fost constituită comisia de concurs, din care făceau parte, printre alţii şi inculpaţii Dan Daniel, Ştefan Mihaela Dorina şi Gîrjob Dana Elena.

La concurs s-a înscris o singură candidată, respectiv inculpata Georgescu Monica, la acea dată împuternicită în funcţia de director general al D.G.A.S.P.C Hunedoara, fiind singura agreată de conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara.

Conform art. 52 alin. 4 din H.G. 611/2008, fiecare membru al comisiei de concurs trebuia să propună cel puţin trei subiecte iar, pe baza acestor propuneri se întocmeau minim două seturi de subiecte care urmau să fie prezentate candidaţilor. Anterior datei organizării concursului, inculpatul Dan Daniel i-a cerut inculpatei Georgescu Monica să formuleze subiectele şi baremele de corectare pentru întrebările ce urmau să fie propuse de membrii comisiei de concurs, din partea Consiliului Judeţean Hunedoara.

„Ulterior, cu ocazia întrunirii comisiei de examen, aceste subiecte au fost propuse de ceilalţi inculpaţi în vederea stabilirii întrebărilor, trei dintre acestea revenindu-i candidatei la proba teoretică. La examenul organizat şi susţinut în data de 17 iulie 2014, inculpata Georgescu Monica a fost admisă, cum era şi de aşteptat, cu un punctaj foarte mare, ulterior, aceasta anunţând cunoscuţilor reuşita înainte de publicarea rezultatelor oficiale”, a informat DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara. Ancheta a fost făcută publică în februarie, în urma descinderilor DNA care au avut loc la sediul Consiliului Judeţean Hunedoara şi la cel al DGASPC Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

Un om de afaceri a fost reţinut de procurori pentru o şpagă de 1.500 de euro, oferită unui funcţionar de la ITM

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus reţinerea şi trimiterea în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă a hunedoreanului Mircea Cioca, acuzat de dare de mită.

Afaceristul nenorocit pe viaţă de un activist de mediu, în scandalul de la poalele Retezatului, a fost transferat la Viena. Familia se roagă ca el să trăiască

Mihalache Bocea, omul de afaceri călcat cu maşina de un activist de mediu, se află în continuare în stare critică. A fost transferat la o clinică din Viena, iar familia acestuia susţine că singurele speranţe pe care le mai are este ca acesta să rămână în viaţă.

Atentatul cu sticla inceniară: patru tineri din Hunedoara vor fi judecaţi pentru tentativă de omor şi distrugere

Procurorii au finalizat cercetările în dosarul în atacului cu sticlă incendiară asupra locuinţei unui tânăr din Şoimuş. Patru hunedoreni au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de tentativă de omor şi incendiere.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite