Imagini inedite surprinse noaptea, în Parcul Naţional Retezat. Vedetele au fost doi urşi VIDEO
0O pereche de urşi bruni a fost suprinsă „la plimbare”, noaptea, în Retezat, de camerele de supraveghere din rezervaţie.
Numeroşi urşi bruni stăpânesc zona alpină şi pădurile din Retezat, iar adesea au dat de furcă ciobanilor.
Imagini inedite cu doi urşi bruni au fost suprinse de camerele video de monitorizare amplasate pe teritoriul Parcului Naţional Retezat.
„Doi urşi care circulă fără declaraţie după ora 23:00 în Parcul Naţional Retezat. Urşii nu au fost amendaţi, Parcul Naţional Retezat fiind pentru ei acasă. Luăm şi noi exemplul celor doi urşi, şi respectăm măsurile adoptate de autorităţiile statului în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19”, a informat administraţia Parcului Naţional Retezat.
Mamiferele determinate până în prezent în Parcul Naţional Retezat în număr de 55 de specii reprezintă peste 23 la sută din mamiferele terestre ale Europei, ceea ce arată încă o dată diversitatea habitatelor naturale prezente aici, arată reprezentanţii rezervaţiei.
„Parcul Naţional Retezat, datorită habitatelor sale foarte diverse, naturale, sau puţin modificate de intervenţia umană, adăposteşte o faună deosebit de bogată atât în ceea ce priveşte numărul de specii cât şi în numărul mare de exemplare care alcătuiesc populaţiile acestor specii.Parcul Naţional Retezat este unul dintre cele 22 de parcuri naţionale şi naturale administrate de Regia Nationala a Padurilor - Romsilva, situat în sud-vestul ţării, în judeţul Hunedoara”, a informat administraţia Parcului Naţional Retezat.
Vă recomandăm să citiţi şi: