Două terenuri de sport la preţuri de lux au fost inaugurate în Deva. Şcoala Andrei Şaguna are terenuri de 714.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii de la "Andrei Şaguna" îşi vor putea desfăşura orele de sport pe terenuri noi. FOTO: Daniel Guţă.
Elevii de la "Andrei Şaguna" îşi vor putea desfăşura orele de sport pe terenuri noi. FOTO: Daniel Guţă.

Administraţia locală din Deva a finanţat modernizarea a două terenuri de sport din curtea Şcolii Europene Andrei Şaguna. Investiţia, care se ridică la peste 700.000 de lei, potrivit primăriei, a fost inaugurată astăzi.

Primăria Deva a investit 714.000 de lei în modernizarea a două terenuri de sport din incinta Şcolii Europene „Andrei Şaguna”, din municipiu. Investiţia a fost inaugurată astăzi.

„S-a folosit un material special, elastic, pentru terenurile de sport. Terenurile noi sunt din tartan, material care acoperă o fundaţie din piatră spartă şi o placă din beton slab armată, pentru care, din cauză că nu poate prelua apele să le trimită spre fundaţia din piatră spartă, a fost nevoie de realizarea unei rigole perimetrale”, a spus arhitectul Vlad Borca.

Peste 1.100 de elevi şi preşcolari vor putea folosi cele două suprafeţe moderne. Costul investiţiei ridică semne de întrebare, fiind considerat unul ridicat, în condiţiile în care un metru pătrat de tartan are preţul de circa 20 de euro, iar materialul pentru cei 2.000 de metri pătraţi cât însumează terenurile de sport ar fi putut costa circa 40.000 de euro.

Primarul Devei, Petru Mărginean, a declarat că în ultimii doi ani au fost realizate ori sunt în curs de finalizare 12 terenuri de sport moderne, pentru şcolile, colegiile şi liceele din municipiu. „Până la sfârşitul anului viitor vrem să mai finalizăm încă opt terenuri de sport, iar până la sfârşitul mandatului mi-am propus ca toate şcolile, liceele şi colegiile să aibă terenuri de sport. Numai prin aceste investiţii practice putem să facem în aşa fel încât să îi scoatem pe copii din faţa calculatoarelor şi să îi aducem să facă sport”, a declarat Petru Mărginean, primarul Devei.

teren sport andrei saguna

La Şcoala Europeană Andrei Şaguna învaţă 1150 de copii, cu tot cu preşcolari, iar unitatea şcolară este singura din ţară desemnată de patru ori Şcoală europeană, de cei de la Comisia Europeană.


Vă recomandăm şi:

Locuri de joacă devastate în cartierele Hunedoarei. Peste 200.000 de lei vor fi investiţi în crearea altor parcuri

Primăria Hunedoara anunţă că va investi în înfiinţarea a 17 noi locuri de joacă în municipiu şi în construcţia de terenuri de sport. În prezent, starea multor astfel de spaţii este dramatică.

Şcoală cu biserică în curte, dar cu terenuri de sport impracticabile. Dezastrul din curtea unităţilor şcolare

O şcoală din Hunedoara va avea biserică în curte, însă riscă să rămână fără terenuri de sport. Oamenii lucrează de zor pe şantierul viitorului lăcaş de cult, dar în jurul bisericii terenurile rămase în patrimoniul şcolii par blestemate. Le-au fost rupte porţile şi sunt acoperite de buruieni. Şi la alte şcoli din oraş locurile unde elevii fac orele de educaţie fizică au devenit aproape impracticabile.

FOTO VIDEO Box în oraşul campionului mondial Mihai Leu. De la glorie la agonie

În Hunedoara, un municipiu care a dat un campion mondial la box profesionist, pe Mihai Leu, tradiţia boxului pare condamnată la dispariţie. Supravieţuieşte prin câţiva puşti talentaţi şi alţi copii şi juniori aduşi la box pentru a nu renunţa la şcoală. Competiţiile, cum a fost cea desfăşurată duminică, au loc mai rar ca în anii trecuţi, iar lumea pare să fi uitat de ele.

Şcoala 10 din Hunedoara devine centru social, iar fosta şcoală numărul 1 va fi transformată în clădire de birouri

Clădirile în care au funcţionat Şcoala Generală 10 şi Şcoala Generală 1 din municipiul Hunedoara vor găzdui un centru social, sediul Agenţiei locale pentru ocuparea forţei de muncă şi birouri, potrivit unor proiecte de Consiliu Local Hunedoara.

FOTO Biserica din curtea şcolii prinde contur. Ce spun localnicii despre construcţia din Hunedoara

O biserică ortodoxă va fi ridicată pe un fost teren de sport al Şcolii generale numărul 8 din municipiul Hunedoara. Lucrările au început în această vară, după ce în urmă cu un an terenul din curtea şcolii a fost cedat, printr-o hotărâre de consiliu local, Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite