Ce pedeapsă a primit tânăra care şi-a ucis fiica şi i-a aruncat cadavrul în râu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soluţia a fost pronunţată de Tribunalul Hunedoara. FOTO: Daniel guţă. ADEVĂRUL.
Soluţia a fost pronunţată de Tribunalul Hunedoara. FOTO: Daniel guţă. ADEVĂRUL.

Magistraţii au decis condamnarea Andreei Papp, tânăra de 27 de ani arestată preventiv din luna martie, după ce şi-a ucis fetiţa pe care o născuse şi i-a aruncat cadavrul în râul Jiul de Vest.

Tânăra din Lupeni acuzată că şi-a ucis copila nou-născută şi i-a aruncat cadavrul în râul Jiul de Vest a fost condamnată. Miercuri, Tribunalul Hunedoara a admis cererea formulată de Andreea Papp, de schimbare a încadrării jurudice a faptei pentru care a fost trimisă în judecată, din omor calificat – faptă săvârşită asupra unui membru al familiei, în infracţiunea de ucidere a nou-născutului. Magistraţii au condamnat-o pe tânăra de 27 de ani la doi ani şi jumătate de închisoare, cu suspendare şi au dispus punerea acesteia în libertate.

De asemenea, au stabilit ca tânăra să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul serviciului care se ocupă cu îngrijirea spaţiilor verzi din municipiul Lupeni, a informat Ildiko Glăman, purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Hunedoara.

Andreea Papp s-a aflat în arest din luna martie a acestui an, fiind acuzată că şi-a ucis copila pe care o născuse, în noaptea de 28/29 februarie, în baia locuinţei sale. Cadavrul a fost descoperit de localnici a doua zi după ce fusese aruncat în apele râului Jiu. Andreea Papp a declarat că s-a speriat, crezând că pruncul pe care l-a născut în baie a muritn şi de aceea a decis să scape de cadavru. Timp de câteva zile, tânăra a fost internată în spital, în urma unei hemoragii grave, suferite după naştere.

Cazul pruncului găsit mort în apele Jiului este al doilea înregistrat în acest an, după ce în dimineaţa de 1 ianuarie 2016, într-un tomberon din Petroşani a fost descoperit cadavrul unei fetiţe, ucisă de mama sa, Arabela Şaran.


Vă recomandăm şi:

Ororile ucigaşului cu sânge rece care a vrut să ascundă strangularea unei femei plănuind aruncarea în aer a blocului

Irco Trişcă a cerut revizuirea pedepsei de 30 de ani de închisoare primită pentru uciderea şi jefuirea unei femei. Dosarul criminalului în vârstă de 33 de ani, condamnat pentru o crimă săvârşită în Orăştie, a scos la iveală amănunte înfiorătoare despre faptele sale. Bărbatul a pus în pericol un cartier întreg, din dorinţa de a ascunde urmele tragediei provocate.

Detaliile crimei înfiorătoare comise de trei adolescenţi: femeia batjocorită şi ucisă în centrul Devei a implorat în faţa camerelor video după ajutor

Trei adolescenţi vor face între 10 ani şi 15 ani de închisoare, după ce în luna august a anului trecut au violat şi au ucis în bătaie, în centrul Devei, o femeie fără adăpost. Minorii au supus victima unor chinuri îngrozitoare, iar scenele cumplite au fost înregistrate, minute în şir, de camerele de supraveghere din centrul Devei. În ciuda filmărilor, abia cinci ore mai târziu autorităţile s-au sesizat, în urma unui apel la 112.

Mărturia terifiantă a elevei care a scăpat din mâinile unui violator: „Îmi imaginam faţa desfigurată cu acid sulfuric şi că voi fi nevoită să mă spânzur”

Cel mai cutremurător caz de agresiune sexuală petrecut în judeţul Hunedoara l-a avut în prim-plan pe „monstrul din Lupeni”, Carol Stoica, un fost condamnat pentru trei violuri, prins la scurt timp după eliberarea condiţionată. Recidivistul a semănat teroare în mintea victimei sale şi doar un miracol a făcut ca tânăra să scape cu viaţă după momentele cumplite trăite.

Studenta nimfomană şi prostituatele sale „de lux” plasate în hoteluri şi pensiuni. Cât câştigau elevele oferite pentru sex

Mihaela Ciociu, o studentă din Petroşani care practica prostituţia de mai mulţi ani, este judecată împreună cu fostul iubit, Daniel Pleşcan, fiu al fostei consiliere judeţene Dorina Pleşcan, pentru trafic de minori şi proxenetism. Ancheta procurorilor de la Crimă Organizată prezintă în detaliu modul în care reţeaua prostituatelor de lux îşi desfăşura activitatea în pensiunile şi hotelurile din Valea Jiului.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite