VIDEO Un BMW X5 a ars în totalitate, azi noapte, la Galaţi. Alte două maşini au fost afectate de incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autovehiculul marca BMW X5 a ars complet Foto: ISU Galaţi
Autovehiculul marca BMW X5 a ars complet Foto: ISU Galaţi

Pompierii din Galaţi au intervenit azi noapte pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autovehicul, marca BMW X5. Cauza producerii incendiului a fost stabilită ca fiind o scurgere de combustibil la compartimentul motor al autovehiculului BMW.

UPDATE Ora 10,50

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind o scurgere de combustibil la compartimentul motor al autovehiculului BMW. 

Ştirea iniţială

În noaptea de joi spre vineri, la ora 00,56, echipajele de pompieri au fost solicitate în strada Nicolae Deleanu, din municipiul Galaţi, la un incendiu de autoturism. La sosirea echipajelor de pompieri, flăcările cuprinseseră în totalitate un autoturism marca BMW X5, focul extinzându-se şi la alte două autovehicule parcate în apropiere.

”Incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite, incendiul afectând în proporţie de 100% autoturismul BMW, partea din spate la un autoturism Dacia Logan şi partea din faţă a unui autoturism Ford Focus”, a declarat locotenent colonelul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Nu au fost înregistrate victime. Cauza producerii incendiului este în curs de stabilire.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite