VIDEO Incendiu major în Capitală la Fabrica Electromontaj. Nu sunt persoane rănite şi nu mai există pericol de explozie - UPDATE
0Un incendiu a izbucnit joi seară la Fabrica de Electromontaj din sectorul 3 al Capitalei. ISU Bucureşti - Ilfov a emis un mesaj RO-ALERT.
UPDATE 21:00 Incendiul a fost lichidat.
UPDATE 20:20 Nu mai există pericol de explozie în zona străzii Ilioara din Sectorul 3 al Capitalei, acolo unde un incendiu se manifestă la Fabrica Electroaparataj, a declarat pentru Adevărul Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti Ilfov. În continuare pompierii intervin pentru lichidarea incendiului.
Potrivit primelor informaţii de la faţa locului, în zonă s-ar fi aflat depozite de zinc, care îşi intensifică arderea în contact cu apa, astfel că pompierii au apelat la substanţe speciale de stingere. Ulterior, pompierii au stabilit că incendiul se manifestă într-o zonă în care se află un bazin cu acid clorhidric diluat.
UPDATE 20:00 Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o estimare meteorologică cu privire la evoluţia norului de fum din zona Electroaparataj, Strada Ilioara, Sector 3, valabilă pentru intervalul orar 20:00 – 08:00
„Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie privind evoluţia norului de fum din zona Electroaparataj, Str. Ilioara, Sector 3, se apreciază că în cursul acestei nopţi circulaţia aerului va fi relativ slabă şi se va realiza predominant dinspre sud-vest către nord-est, astfel că evoluţia norului de fum va fi de dispersie lentă şi de deplasare către nord-est. În intervalul menţionat, în zona de interes cerul va avea înnorări”, se arată în comunicatul ANM dat publicităţii de Ministerul Mediului.
UPDATE 19:36: În bazin se află acid clorhidric diluat, nu sunt posibilităţi de propagare, se acţionează pentru protecţia vecinătăţilor.
UPDATE 19:20: La faţa locului au fost trimise 20 de autospeciale de stingere, două autoscări, un echipaj descarcerare, un echipaj CBRN şi două echipahe SMURD.
Din evaluarea făcută la faţa locului, rezultă că există pericol de explozie. La ora transmiterii acestei ştiri nu se cunosc cu exactitate toate substanţele existente în bazin.
UPDATE: Potrivit reprezentanţilor ISUBIF, incendiul s-ar fi produs la un bazin, posibil cu zinc, şi până în acest moment nu există persoane rănite.
„Incendiu major produs în Bucureşti, sector 3, strada Ilioara, la Fabrica de Electromontaj, cu degajări mari de fum. Evitaţi zona şi eliberaţi căile de circulaţie pentru a permite accesul mijloacelor de intervenţie'', se arată în mesajul ISO prin intermediul RO-ALERT.
Incendiul s-a extins la nivelul acoperişului halei pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp. Hala are o suprafaţă de de aproximativ. 2500 mp, constructia fiind de tip P+1.
”Se acţionează pentru localizare”, transmite ISU, citat de News.ro