Un motociclist drogat a accidentat mortal un bărbat aflat pe un moped. Victima nu a acordat prioritate
0Un bărbat de 65 de ani, aflat pe un moped, a fost accidentat mortal de un motociclist care circula pe DE 581. Victima a pornit de pe acostamentul drumului fără să se asigure și a fost lovită în plin de vehiculul pe două roți.

Accidentul a avut loc sâmbătă, 8 octombrie, pe DE 581, în afara comunei Cosmești, între un moped și o motocicletă.
„Un bărbat, de 65 de ani, din comuna Cosmești, conducătorul mopedului, ar fi pornit de pe acostamentul drumului, fără a acorda prioritate de trecere, la plecare, motociclului, în urma impactului dintre cele două vehicule rezultând decesul acestuia. De asemenea, conducătorul motociclului, un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Tecuci, a fost rănit, fiind transportat la spital. Acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru opiacee", au precizat reprezentanții IPJ Galați.
Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Tânăr mort într-un accident de motocicletă, în Prahova
Un alt accident în care a fost implicată o motocicletă a avut loc pe 18 septembrie, pe un bulevard din Cîmpina, județul Prahova, în imediata apropiere a Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr”.
„Un tânăr în vârstă de 22 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, pătrunzând pe contrasens, ulterior intrând în coliziune cu o bornă kilometrică”, precizau reprezentanții Poliției Prahova.
În urma impactului, motociclistul a fost murit, iar pasagerul său a fost rănit grav, suferind numeroase traumatisme, arată sursa citată.
Acesta a fost al doilea accident de motocicletă petrecut la Câmpina în luna septembrie. Pe 11 septembrie, un adolescent de 17 ani, care conducea o motocicletă, a fost rănit după ce s-a ciocnit cu un autoturism condus de o tânără de 20 de ani. Aceasta a declarat polițiștilor că nu a văzut motocicleta, accidentul petrecându-se noaptea.