S-a redeschis circulaţia pe bulevardul Siderurgiştilor, pe tronsonul cuprins între străzile Gheorghe Doja şi Gheorghe Asachi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia se va desfăşura în continuare pe jumătate din artera amintită, în condiţiile anterioare închiderii tronsonului de stradă menţionat, o direcţie fiind către strada Basarabiei, iar cealaltă către strada Brăilei.

Primăria municipiului Galaţi informează că vineri, 14 august, de la ora 16,30, se reia circulaţia autovehiculelor pe bulevardul Siderurgiştilor, pe tronsonul cuprins între străzile  Gheorghe Doja şi  Gheorghe Asachi, cu patru zile mai devreme faţă de termenul iniţial, ca urmare a lucrărilor realizate până în prezent.

”Circulaţia se va desfăşura în continuare pe jumătate de cale, în condiţiile anterioare închiderii tronsonului de stradă menţionat, o direcţie fiind către strada Basarabiei, iar cealaltă către strada Brăilei”, au precizat reprezentanţii Primăriei Galaţi.

Reamintim că, pentru buna desfăşurare a lucrărilor necesare pentru realizarea proiectului ”Modernizare linii tramvai şi carosabil străzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918”, tronsonul menţionat a primit aviz pentru restricţionarea circulaţiei autovehiculelor pentru perioada 03.08.2020 - 18.08.2020.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite