Presa şi mica publicitate din prima jumătate a secolului trecut, explorate de Muzeul de Istorie din Galaţi

0
0
Muzeul Casa Cuza va găzdui evenimentul FOTO C Crângan
Muzeul Casa Cuza va găzdui evenimentul FOTO C Crângan

Muzeografii prestigioasei instituţii gălăţene au pregătit pentru publicul larg o expunere ştiinţifică ce va avea loc vineri, 25 noiembrie, de la ora 11,00.

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Dunărea” şi Şcoala Gimnazială nr. 18 din Galaţi, invită  gălăţenii, vineri, 25 noiembrie 2016, de la ora 11,00 la expunerea cu tema „Mica publicitate şi cotidianul gălăşean în prima jumătate a secolului al XX-lea”.

Expunerea va fi susţinută de muzeograful dr. Elena-Ingrid Bahamat, iar evenimentul se va desfăşura la Muzeul „Casa Cuza Vodă” (str. Al. I. Cuza, nr. 80), secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” dinGalaţi.

Activitatea face parte din proiectul cultural „O retrospectivă istorică a oraşului Galaţi” şi ilustrează locul şi rolul pe care le-a avut mica publicitate în viaţa cotidiană a gălăţenilor din prima jumătate a secolului al XX-lea.

„Într-o epocă în care progresele ştiinţei şi tehnicii au marcat evident şi spaţiul românesc, anunţurile de la mica publicitate sunt elocvente pentru evoluţia mentalităţii, pentru modernizarea vieţii de zi cu zi a locuitorii oraşului - port  danubian Galaţi”, a declarat Ingrid Bahamat.


Galaţi


Ultimele știri
Cele mai citite