Podul peste Dunăre, în linie dreaptă pentru construire. A fost respinsă şi a doua contestaţie a chinezilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins ca inadmisibilă contestaţia depusă de Asocierea dintre China Communication Construction Company Ltd (China), China Road and Bridge Corporation (China), Eptisa Servicios de Ingenieria SL (Spania), Euro Construct Trading '98 SRL (România), CCCC Second Harbour Engineering Co Ltd (China) şi CCCC Highway Consults Co Ltd (China).

Proiectarea şi construirea podului peste Dunăre, care să lege Brăila de maul tulcean al fluviului (în apropiere de Măcin) pare să fi intrat în linie dreaptă, după ce prima fază a contestaţiilor a fost epuizată.

Consorţiul chinezo-româno-spaniol care s-a clasat pe locul al doilea la licitaţia pentru proiectarea şi construcţia podului peste Dunăre de la Brăila, a pierdut disputa cu Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi la a doua contestaţie depusă.

Insituţia de soluţionare a litigiilor legate de licitaţiile publice a stabilit că obiecţiunile formulate de asocierea China Communication Construction Company Ltd (China) – China Road and Bridge Corporation (China) – Eptisa Servicios de Ingenieria SL (Spania) – Euro Construct Trading '98 SRL (România) – CCCC Second Harbour Engineering Co Ltd (China)- CCCC Highway Consults Co Ltd (China) sunt inadmisibile.

De asemenea, CNSC a respins şi plângerea câştigătorilor licitaţiei, respectiv Asocierea Astaldi SpA (Italia) - IHI Infrastructure Systems Co. Ltd (Japonia), care contesta o serie de proceduri secundare de derulare a contractului.

Din acest moment, litigiul se poate muta în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care consorţiul chinezo-româno-spaniol va considera că trebuie să uzeze de toate căile de atac.

Vă reamintim că Asocierea Astaldi SpA (Italia) - IHI Infrastructure Systems Co. Ltd (Japonia) a fost declarată, în luna octombrie, câştigătoarea contractului pentru proiectarea şi execuţia podului suspendat peste Dunăre, lucrare cu o valoare de 1.995.932.260 lei, fără TVA. Durata contractului este de 48 de luni din care 12 luni proiectare şi 36 de luni execuţie, iar perioada de garanţie a lucrărilor va fi de 120 luni. 

Termenele curg din momentul în care toate căile de atac legate de rezultatul licitaţiei vor fi epuizate. Premierul Tudose (brăilean prin naştere) s-a declarat optimist că litigiul se va stinge rapid, iar proiectanţii şi constructorii se vor apuca de treabă, cel mai târziu în februarie 2018.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite