Podul hobanat înalt cât un bloc cu 24 de etaje, de la Galați. Se montează ultimele hobane

0
Publicat:

Podul hobanat se construieşte pe Drumul de Centură din Galaţi. Este cea mai complexă construcţie realizată în oraşul de la Dunăre de la Revoluţie încoace, fiind realizat cu componente metalice din Italia.

Podul hobanat de pe Drumul de Centură Galați FOTO: CJ Galați
Podul hobanat de pe Drumul de Centură Galați FOTO: CJ Galați

Zilele acestea constructorul montează ultimele hobane de susține a construcției. Au fost montate deja 36 din cele 44 de hobane care vor susține greutatea podului de pe Drumul de Centură. În total, cele 44 de hobane înseamnă peste 100 de tone de oțel.

„Am discutat personal, pe șantierul podului hobanat, cu responsabilul acestei importante lucrări, astfel că, zilele acestea vor fi întinse și montate și ultimele hobane, cele mai lungi, de aproape 130 de metri”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

După finalizarea acestei etape, vor fi turnate plăcile de beton, peste care se va pune asfaltul. Până în acest moment, pentru construcția podului s-au folosit peste 10.000 de metri cubi de beton și aproape 3.000 de tone de fier.

Podul hobanat va fi înalt cât un bloc cu 24 de etaje FOTO: CJ Galați
Podul hobanat va fi înalt cât un bloc cu 24 de etaje FOTO: CJ Galați

 Podul hobanat, înalt cât un bloc cu 24 etaje

Podul hobanat este o construcţie unică în regiunea sud-est a României şi va avea 62 de metri înălţime. La final, podul va fi cât un bloc cu 24 etaje. Obiectivul va avea patru benzi de circulaţie şi va scurta lungimea actualei variante ocolitoare a Galaţiului.

Podul va avea o lungime de aproximativ 500 de metri liniari şi este prevăzut cu patru benzi de circulaţie.

Podul hobanat face parte din Drumul de Centură Galați. Investiţia de aproximativ 40 de milioane de euro prevede modernizarea a 10,45 km de drum, care pe unele porţiuni va avea patru benzi de circulaţie, piste pentru biciclişti, cu o lungime totală de 6,5 km. Vor fi realizate, de asemenea, cinci sensuri giratorii.

Pentru lărgirea la patru benzi a drumului, pe sectoarele dintre Viaduct şi zona blocurilor ANL, precum şi între Talcioc şi intersecţia cu bulevardul George Coşbuc, a fost nevoie să se facă mai multe expropieri. 

Podul hobanat ar trebui finalizat anul acesta. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite