Investiție uriașă în infrastructura din județul Galați: 60 de milioane de euro pentru șosele

0
Publicat:

Autoritățile gălățene au semnat miercuri, 15 martie, un amplu contract de finanțare, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru reabilitarea a 100 de km de drum județean.

Investiții în modernizarea drumurilor FOTO: CJ Galați
Investiții în modernizarea drumurilor FOTO: CJ Galați

„Am semnat astăzi, la București, un contract de finanțare extrem de important pentru modernizarea infrastructurii rutiere județene. Astfel, continuăm exemplul de administrație performantă și vom demara lucrări ample pe aproape 100 de kilometri de drum județean”, a anunțat Costel Fotea, președinetele Consiliului Județean Galați, pe Facebok. 

Potrivit surse citate, se va interveni pe mai multe drumuri județene, cum ar fi cel dintre Munteni -Țigănești - Ungureni - Slobozia Blăneasa - Negrilești - Ghidigeni (DJ240), dintre Matca și Corod (DJ251A) sau cel de pe ruta Băneasa - Suceveni - Rogojeni (DJ242D).

„Vor fi lucrări ample, de la lărgirea părții carosabile sau chiar realizarea de la zero a infrastructurii drumului, acolo unde se impune acest lucru, la reabilitarea podurilor și  podețelor de pe traseul drumului, realizarea sistemelor de colectare a apelor pluviale și amenajarea de stații de autobuz. Avem deja licitațiile finalizate și constructorii desemnați, astfel că în această primăvară va fi emis și ordinul de lucrări”, a precizat Costel Fotea.

Investiții de 60 de milioane de euro

De asemenea, în cadrul proiectului, vor fi realizate lucrări de modernizare și pe următoarele drumuri din județul Galați: DJ253 Umbrărești - Cudalbi – Băleni - Viile (se va interveni pe patru tronsoane de pe această rută); DJ242H  Jorăști - Zărnești – Rădești; DJ255A Pădurea Gârboavele - Odaia Manolache; DJ240A Cârlomănești – Gârbovăț; DJ252G Țepu –Tecucelu Sec. 

Valoarea totală a investiţiilor este de 284.624.548,45 lei cu TVA (aprox. 60 de milioane euro) din care 140.000.000 lei (inclusiv TVA) este aprobată și inclusă în lista obiectivelor de investiții aferente Programului național de investiții „Anghel Saligny”.

Diferența va fi asigurată din alte surse (fonduri europene, guvernamentale sau proprii).

Prin programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, dispune de un buget de 65,5 miliarde de lei, prin care asigură serviciile de bază în localități (apa, rețeaua de canalizare și gaze) și reabilitează drumurile și podurile.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite