Factura COVID din două spitale gălăţene, plătită cu fonduri europene de aproape 7 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SURSA: CJ Galati
SURSA: CJ Galati

Consiliul Judeţean Galaţi a semnat luni, 1 august, un contract cu fonduri europene pentru sistemul sanitar, în valoare de aproape 7 milioane de euro. Este vorba despre decontarea sumelor cheltuite în perioada pandemiei cu materiale de protecţie, dezinfectanţi şi echipamente medicale.

În perioada pandemiei, pentru gestionarea pandemiei COVID, Spitalul de Urgenţă Galaţi şi Spitalul TBC au investit zeci de milioane de lei pentru achiziţionarea a sute de mii de materiale de protecţie şi consumabile, mii şi mii de litri de soluţii dezinfectante sau sute de echipamente medicale pentru diagnosticarea şi tratarea pacienţilor Covid-19, inclusiv aparate de ventilaţie, concentratoare de oxigen şi monitoare de funcţii vitale.

Consiliul Judeţean Galaţi a reuşit să recupereze peste 33,5 milioane de lei din banii cheltuiţi, cele două spitale fiind în prima linie de luptă cu noul  coronavirus.

Astfel, luni, 1 august, a fost semnat un contract cu fonduri europene pentru sistemul sanitar, în valoare de 33.525.133 de lei. Este vorba despre decontarea sumelor cheltuite în perioada pandemiei pentru dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” şi a Spitalului de Pneumoftiziologie cu materiale de protecţie, materiale sanitare, dezinfectanţi şi echipamente medicale.

„De altfel, până acum, în cadrul acestui apel cu fonduri europene destinat combaterii noului coronavirus, am reuşit să obţinem peste 80 de milioane lei pentru Spitalul Judeţean, Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul TBC şi Spitalul Municipal din Tecuci, care vor fi investiţi pentru dotarea şi modernizarea acestor unităţi medicale”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Fondurile au fost obţinute în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, apelul destinat creşterii capacităţii de gestionare a crizei sanitare Covid-19.

Vă recomandăm şi:

Propunerea controversată a unui pneumolog pentru tranşarea crizei COVID: „Sănătate cu forţa nu se poate”

Medic psihiatru, despre şcoala online: „Nu a dus niciun beneficiu. Va crea nişte viitori tineri antisociali”

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite