Cum ne influenţează psihic trecerea de la toamnă la iarnă
0Deşi poate părea o banalitate, trecerea de la toamnă la iarnă aduce an de an probleme serioase pentru mulţi dintre noi. Cea mai profundă schimbare este dată de trecerea de la zilele lungi de vară la nopţile lungi de iarnă. Acest lucru aduce stări de anxietate şi depresie, iar persoanele care suferă de diverse fobii constată o agravare severă a acestora.
Fie că suntem conştienţi sau nu, trecerea de la zilele lungi de vară la cele de iarnă ne afectează psihic. Există mai multe studii ştiinţifice efectuate pe acest subiect, care au constatat că peste 75% din persoanele analizate au fost afectate de această trecere.
”Când timp de trei ani la rând constaţi că suferi de insomnie sau iritabilitate, ca să dăm doar câteva exemple, odată cu trecerea de la anotimpul cald la cel rece, poţi spune că ai într-adevăr o problemă vizavi de această tranziţie”, explică psihologul Stelian Chivu.
Simptomele sunt uşor de recunoscut, fiind vorba de oboseală aproape permanentă, lipsa poftei de mâncare sau opusul ei (alimentaţie în exces), hipersensibilitate emoţională, iritabilitate, schimbări la nivel hormonal, probleme sexuale, letargie, melancolie, predispoziţie la îmbolnăvire şi depresie. La acestea se adaugă stările proaste, gen pumn în stomac, gheară în piept şi nod în gât.
Trecerea de la sezonul cald la cel rece ia corpul pe nepregătite. Din cauza frigului, organismul este nevoit să consume mult mai multă energie pentru a-şi menţine temperatura. Dacă o persoană nu mănâncă şi nu se odihneşte suficient în această perioadă, creierul nu va mai funcţiona în parametrii normali.
De aici decurg o serie întreagă de consecinţe negative pentru cel în cauză, cum ar fi predispoziţia la îmbolnăviri şi dezvoltarea unor fobii, stări anxioase şi depresive. Nopţile lungi crează şi alte probleme pentru organism, una dintre acestea fiind dezechilibrul hormonal.
”În această perioadă din an, corpul generează mai multă melatonină, aceasta fiind hormonul care reglează ciclul noapte-zi. Când este noapte, corpul secretă melatonină, pentru că este în strânsă legătură cu starea de somn. Când există un exces de melatonină în organism, aceasta produce o serie de dezechilibre emoţionale şi hormonale”, precizează psihologul Stelian Chivu.
Importanţa alimentaţiei şi a mişcării în vindecare
Una dintre principalele fobii care se accentuează iarna este nocifobia (frica de întuneric). Frica de singurătate este un alt simptom caracteristic trecerii de la sezonul cald la cel rece. Important de amintit este că mulţi dintre noi confundă toate aceste fobii şi dereglegări hormonale cu bolile, ajungând să ia pastile în mod nejustificat.
Una din cele mai simple şi sigure căi de a scăpa de toate aceste probleme specifice sezonului rece este alimentaţia corectă. Specialiştii recomandă renunţarea la alimentele procesate în exces, cum ar fi cârnaţii sau salamurile. Deşi în aparenţă acestea ar aduce un aport mai mare de proteine în organism, în realitate măresc consumul de energie pentru digestia lor, cu consecinţa scăderii vitalităţii.
Se recomandă să consumăm legume, gen mazăre, fasole, spanac, varză, salată, dar şi orez, miez de nucă, miere de albine, seminţe de floarea soarelui şi fructe. Plimbările zilnice, pe o perioadă de minim 30 de minute, fac minuni pentru organism. Dacă acest lucru nu este posibil din cauza vremii, ele pot fi înlocuite cu exerciţii fizice. Explicaţia este simplă: plimbările sau exerciţiile fizice amplifică respiraţia, iar creierul este astfel hrănit cu o cantitate mai mare de oxigen.
Anturajul este un alt aspect important în această problemă. Este recomandat să menţinem în cercul de prieteni doar persoanele pozitive, pentru că astfel reuşim să ieşim din stările de anxietate şi depresie specifice sezonului rece.
”Cei care nu reuşesc să facă nimic din cele enumerate anterior, este bine să apeleze la un specialist. Acesta poate identifica butonul, ca să spunem aşa, pe care persoana respectivă îl poate apăsa pentru a ieşi din stările emoţionale sau fizice negative, pe care le încearcă în perioada de iarnă. În paralel, pot lucra şi cu cristale de cuarţ, pentru a se încărca energetic, nu înainte totuşi ca acestea să fie purificate”, conchide psihologul Stelian Chivu.