Alexandru Jula, cântăreţul preferat al lui Ceauşescu, a ajuns în stare gravă la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Jula (dreapta) în spital, după problemele de sănătate din 2017 FOTO Arhiva Adevărul
Alexandru Jula (dreapta) în spital, după problemele de sănătate din 2017 FOTO Arhiva Adevărul

Artistul în vârstă de 84 de ani se întorcea de la Cluj şi era foarte obosit după un drum chinuitor, de aproape 15 ore, cu trenul. I s-a făcut rău pe stradă, dar a reuşit să ajungă în scara blocului unde locuieşte. Vecinii au sunat la 112, iar Alexandru Jula a fost preluat de un echipaj SMURD. Jula a devenit celebru mai ales prin piesa „Soţia prietenului meu”, care se număra printre bucăţile muzicale preferate ale lui Nicolae Ceauşescu.

Alexandru Jula, cunoscutul cantautor gălăţean, a ajuns luni dimineaţă în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi, după ce un echipaj SMURD l-a preluat de pe scara blocului în care locuieşte, în urma unui ape la 112.

Potrivit unor prime informaţii, maestrul Jula se întorcea de la Cluj, unde-şi vizitase nişte rude, iar drumul foarte lung cu trenul, de aproape 15 ore, l-a obosit foarte mult, mai ales că artistul are o vârstă destul de înaintată (va împlini 84 de ani în luna iulie) şi suferă de mai multe probleme cardiace de mai bine de trei decenii. 

De altfel, Alexandru Jula a avut un alt episod medical complicat şi în anul 2017, însă din fericire a trecut cu bine peste criza cardiacă, fotografia alăturată fiind făcută cu puţin timp înainte ca acesta să fie externat.

Potrivit medicilor, de data aceasta artistul a avut nevoie de manevre medicale de stabilizare şi este suspect de accident vascular cerebral. El va fi supus unor teste clinice amănunţite pentru stabilirea exactă a diagnosticului. 

Alexandru Jula este născut în Şimleul Silvaniei, în 24 iulie 1934, are în spate o carieră de 64 de ani (a debutat în 1954, chiar pe scena teatrului muzical din Galaţi) şi are în palmares sute de şlagăre compuse de ele sau de mari compozitori români.

Piesa cea mai cunoscută a lui Alexandru Jula este „Soţia prietenului meu”, pe care dictatorul Nicolae Ceauşescu i-a cerut în mai multe rânduri să i-o cânte în cadrul unor petreceri private, după cum a mărturisit chiar artistul, pentru „Adevărul”, în urmă cu câţiva ani.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite