Zbuciumata istorie a monedei naţionale, de la talerul olandez la leul greu. Cum au intrat românii în cercul select al „milionarilor“ lumii

Acest eveniment fiscal, legiferat în iulie 2005, nu a fost singurul de acest gen petrecut în ţara noastră, românii trecând de câteva ori prin astfel de ajustări monetare.

Deşi s-au împlinit 10 ani de la ultima denominare monetară a leului nostru, încă mai sunt români care pronunţă preţurile şi veniturile proprii  în funcţie de vechile lor semnificaţii , fiindu-le destul de greu să stabilească repede şi pe loc noile valori de convertire.

Au fost chiar momente fulgerătoare  de inflaţie care au lăsat populaţia nepregătită, cu buzunarele aproape goale sau dimpotrivă, pline cu bani fără valoare.

Despre istoria leului nostru cel atât de încercat şi cum a fost acesta adoptat de către strămoşii noştri, aflăm din informaţiile istoricului Florin Dârdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

"Se poate aminti aici că până la introducea oficială a leului, în  a doua  jumătate a secolului al XIX-lea, românii  achiziţionau sau vindeau în alte monede, de preferat  în franci, la un curs  stabilit în funcţie de un aşa zis leu care nu mai există, de fapt, în circulaţie. Este sau era vorba de  vechii taleri olandezi,  gravaţi cu imaginea acestui animal, piese, care au prins  la  vechii locuitori ai acestor ţinuturi şi au fost preferate altor monede.

O dată cu trecerea timpului, aceşti taleri-lei au dispărut din circulaţie fiind piliţi de speculanţi,  tezaurizaţi, topiţi şi mai ales neînsoţiţi de alte emisiuni monetare care să împrospăteze numărul acestor bani.  Pentru că pe piaţa românească, de secol XIX,  leii vechi lipseau cu desăvârşire, mai întâi domnitorul Cuza şi apoi Carol I au încercat (ultimul a şi reuşit) să introducă leii noi, pe care cu ajutorul unor specialişti remarcabili  i-a confecţionat mai întâi peste hotare apoi, chiar în ţară, în din ce în ce mai multe exemplare.

Astfel, în România de până la Marea Unire a urmat o relativă stabilitate monetară, cu câteva mici momente de derută, poate, în timpul Războiului de Independenţă, când rublele aliaţilor  au zguduit destul de bine valoarea leului nostru, dar personajele aflate atunci la butoanele ţării au reuşit  să ţină în frâu devalorizarea banilor româneşti. În timpul Primului Război Mondial şi după acest conflict,  relativa stabilitate monetară a lumii s-a spulberat, în România preţurile sporind până la de 10 ori faţă de trecut.

Chiar dacă au crescut şi salariile  de atunci, populaţia s-a simţit nedreptăţită de aceste schimbări. După Al Doilea Război Mondial,  regimul comunist a pregătit tendenţios două reforme monetare, una în 1947 şi alta în 1952  ce  au distrus cu desăvârşire economiile românilor care mai deţineau aşa ceva, aşa încât noua orânduire a ţării a determinat  întreaga populaţie  să pornească pe drumul aspru al făuririi comunismului , fără un ban în plus în buzunar, pregătind, aşa cum se anticipa în toate plenarele Comitetului Central, că vremurile în care banii vor dispărea cu desăvârşire nu sunt departe.

După prăbuşirea regimului de tristă amintire, noul sistem aşa zis capitalist şi de piaţă a lovit şi acesta cu putere  în populaţie printr-o inflaţie galopantă care  mai bine de un deceniu a sărăcit mulţi români. Uşor, uşor în vremurile mai recente lucrurile s-au mai îndreptat, cei fără locuri de munca au plecat unde au văzut cu ochii, România a prins se zice un pic de cheag  şi în 2005  autorităţile au găsit de cuviinţă să taie 5 de zero din valoarea de atunci, astfel încât cea mai mare bancnotă emisă în întreaga noastră istorie, cea de 5.000.000 ROL a devenit  500 RON.

Românii obişnuiţi cu vechile valori, care le ofereau şi un pic de mândrie, deoarece îi încadra şi pe ei, teoretic, în cercul select al milionarilor lumii, au rămas descumpăniţi revenind la salarii comparabile şi chiar mai mici decât pe vremea regimului comunist. 

Vârstnicii şi nu numai  mai întâmpină şi azi, la 10 ani de la schimbare, dificultăţi cu această ultimă denominare şi pronunţă sumele cu cinci, şase şi chiar  mai multe zerouri , asta în timp ce guvernanţii ne anunţă că în curând  chiar dacă nu cum se anticipase, dar oricum până în 2020, ne vom trezi cu preţurile şi salariile în Euro şi atunci cu siguranţă vom avea parte de alte surprize  de acomodare cu această monedă, chiar dacă nu nouă, dar nefolosită, încă intens  la scara naţională", precizează Florin Dârdală.