Regulile stricte ale modei acum 100 de ani. Cum se îmbrăcau cucoanele la teatru în funcţie de locurile cumpărate în sală

Rochiile lungi, cu pălării după modelul celor pariziene, evantaiele şi umbrele erau tot ce-şi doreau doamnele din societate.

Moda a fost dintotdeauna un domeniu fascinant, mai ales că termenul de modă se aplică acelor persoane care se poartă în tendinţele vremii.

De-a lungul timpului, moda a evoluat foarte mult, la fel şi interesul oamenilor pentru a fi în pas cu moda şi nu de modă veche, cum se spune. Despre industria modei s-a vorbit pentru prima dată pe la 1850, când s-au inventat primele maşini de cusut, până atunci hainele fiind cusute la mână.

De altfel, poetul Grigore Alexandrescu redă într-o scrisoare de la 1860, extrem de fidel, dar deloc măgulitor, cum erau îmbrăcate femeile din Focşani din înalta societate, acolo unde poetul era membru al Comisiei Centrale.

„Boieroaicele, oricât de mărunte, nu făceau doi paşi prin oraş decât numai în trăsură. Prin colbul ori prin noroiul străzii târau rochii grele de catifea ori de tafta, iar la serate veneau, nefamiliarizate cu protocolul, în «robes de chambre» foarte bogate, iar în picioare cu papuci. Pe cap aveau pălăria cea mai pariziană, ciorapii le erau rupţi. Horbota fină a pantalonilor tinerelor fete cădea peste ghete scâlciate. Puneau bijuterii peste tot: la urechi, uneori, degete, piept“, relatează Alexandrescu.

Lucrurile au evoluat însă câteva decenii mai târziu, când deja vorbim de reviste de modă cu apariţie săptămânală şi care aveau foarte multă căutare în rândul femeilor, pentru că le învăţa să se îmbrace. Astfel, la 1907, revista „Moda Nouă Ilustrată” pe luna octombrie amintea că Teatrul Naţional îşi redeschisese porţile, prilej pentru femei de a radia de frumuseţe prin toaletele fermecătoare.

„Nivelul eleganţei feminine la teatru variază după zile şi împrejurări. De exemplu, toaletele pntru serile de operă şi de premiere trebuie să fie mult mai luxoase şi elegante ca cele pentru reprezentaţiile obişnuite. Dar în general păstrăm proporţiile: azi toaletele de teatru sunt mult mai luxoase ca acum trei, patru ani. Totuşi, femeile rezonabile să nu se sperie, e posibil să fii foarte bine pusă, fără a chltui mult când ştii să te îmbraci cu gust”, scria cronicarul.

Astfel, femeile erau sfătuite ca la teatru să vină îmbrăcate în funcţie de locurile care le aveau la spectacol: cele care aveau loc la lojă puteau îmbrăca o bluză de culoare deschisă şi vaporoasă, cu dantelă, pe când femeile care aveau loc la stal erau încurajate să poarte rochii lungi, eventual din catifea şi chiar postav.

„În aceste locuri se prinde cu privirea silueta întreagă în acelaşi timp şi e foarte dizgraţios să întâlnim o bluză de o culoare şi o fustă cu totul de altă culoare. Chiar foile negre de tafta, aşa de cochete în alte ocaziuni, complectate de o bluză de culoare deschisă, n-arată un gust tocmai distins. Alegeţi mai degrabă ca toaletă de teatru o rochie întreagă, de catifea şi chiar postav, decât foi de un fel şi bluză de alt fel. La rochiile care se poartă în loji cordajele formează acum triumful toaletelor de teatru. Ca să se împlinească acest scop, trebuie să le dăm un aer de eleganţă şi cochetărie, îşi îndemna revista clientele”, erau sfaturile date de specialist.

O altă revistă de modă, din anul 1903, anunţa începerea sezonului nunţilor şi al seratelor, practic o imensitate de variaţiuni de toalete, stofe şi culori. Sunt prezentate modele de rochii de mireasă, confecţionate din Crepe de China, cu corsete decoltate, trene lungi şi voal la fel de lung. Un accesoriu nelipsit din moda femeilor era pălăria.

Erau căutate producţiile celor mai mari case de modă pariziene. Şase modele de pălărie erau trendy în 1903. „Marea capelină de velur negru”, „Capotă elegantă”, „Tochetă de postav fantesie”, „Pălărie de fetru pluşat alb”, „Tochetă de velur verde”, „Pălărie elegantă rotundă”.

Şi copiii avea spaţiul lor în revistele de modă, costumaşele pentru copii de toate vârstele fiind toate de un bun gust desăvârşit.