Mieii nu se vor mai vinde anul acesta pe tarabe, în târguri şi oboare. De ce s-a interzis comercializarea
0Autorităţile româneşti menţin decizia interzicerii comercializării animalelor vii în pieţe, târguri, oboare sau direct din portbagajul maşinii.
Mai sunt circa două săptămâni până la sărbătorile de Paşti, iar cei care vor să cumpere miel trebuie să se reorienteze: fie cumpără carne de miel din magazine, din abatoare autorizate, fie pe propria răspundere, direct de la stână.
La rândul lor, crescătorii de ovine şi caprine sunt nemulţumiţi că nu li se permite să-şi vândă animalele vii, în pieţe şi târguri. Unii dintre ei, prea puţini însă, apelează la vânzarea pe internet a mieilor înainte de Paşti.
O soluţie de compromis ar putea fi, ca şi în alţi ani, amenajarea unor puncte de sacrificare temporară, autorizate, în zilele premergătoare sărbătorilor pascale, astfel încât carnea să fie verificată.
Potrivit statisticilor oficiale, România este al treilea cel mai mare crescător de ovine din Uniunea Europeană, cu un efectiv de circa 10 milioane de animale. Mare parte din ovine şi caprine ajunge la export, în ţările arabe.