În această dimineaţă mai erau blocate două drumuri naţionale şi patru judeţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul şedinţei extraordinare de aseară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de urgenţă Vrancea a fost aprobat Planul de acţiuni pentru limitarea şi înlăturarea consecinţelor situaţiilor de urgenţă generate de incidenţa codurilor portocaliu şi roşu de ninsori şi viscol.

Stuaţia privind starea de practicabilitate a drumurilor publice din judeţul Vrancea evoluează de la o oră la alta. Circulaţia mai este închisă traficului rutier pe două drumuri naţionale: DN 23 B Măicăneşti – Ciorăşi şi DN 2 N pe sectorul Dumbrăveni – Bogza. Drumul Naţional 2 care face legătura cu judeţele Buzău şi Bacău este deschis circulaţiei rutiere, fără restricţii de tonaj.

La ora 07.00 datele transmise de administratorul drumurilor judeţene nominalizau 4 drumuri blocate (DJ 202 E Sihlea - limită judeţul Buzău, DJ 202 F Băleşti – Mihălceni, DJ 204 B Măicăneşti – Tătăranu şi DJ 204 E Haret -Panciu) şi 4 drumuri cu circulaţia restricţionată (DJ 205 E din DN 2 – Ciuşlea, DJ 204 E Focşani –Petreşti şi DJ 205 H din Domneşti – Păuneşti, DJ 204 D Focşani – Suraia).

De asemenea, numărul localităţilor unde accesul nu se poate realiza pe căile de comunicaţii terestre este în scădere. La ora 07.00 se înregistrau 8 sate din 4 comune unde starea drumurilor nu permite accesul: comuna Vulturu (Hânguleşti, Maluri, Vadu Roşca), comuna Măicăneşti (satul Stupina, comuna Sihlea (Bogza, Caiata şi Voetin) şi comuna Băleşti (sat Băleşti).

Toate utilajele de deszăpezire din dotare acţionează atât pe drumurile judeţene şi naţionale cât şi în localităţi pentru îndepărtarea stratului de zăpadă depus pe şosele şi lărgirea carosabilului.

În judeţul Vrancea nu s-au semnalat probleme în furnizarea utilităţilor publice către cetăţeni. Nu sunt avarii la reţelele de alimentare cu energie electrică, gaz şi nici în privinţa alimentării cu apă.

În cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de urgenţă Vrancea ce a a vut loc în seara zilei de luni, 27 ianuarie, a fost aprobat Planul de acţiuni pentru limitarea şi înlăturarea consecinţelor situaţiilor de urgenţă generate de incidenţa codurilor portocaliu şi roşu de ninsori şi viscol.

Acesta vizează atât măsuri preventive, inclusiv de informare şi avertizare a populaţiei, precum şi măsuri de limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiilor de urgenţă, fiind trasate sarcini fiecărei instituţii care asigură funcţii de sprijin în cadrul comitetului judeţean, precum şi comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Salvaţi cu elicopterul în Vrancea. O gravidă, un copil cu febră, o bătrână rănită şi şapte persoane care fac dializă au ajuns la spital

O gravidă din Slobozia Bradului a născut în ambulanţă


 

 

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite