Un constănțean a fost reținut după ce a agresat un bărbat și a lovit cu mașina un tânăr
0Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a ajuns marți în arestul poliției pentru 24 de ore, după ce în cursul după-amiezii de luni, 2 septembrie, a agresat fizic un alt bărbat, în vârstă de 50 de ani. Incidentul s-a petrecut în comuna Tuzla.

Conform Ziua de Constanța, individul l-a lovit pe bărbatul de 50 de ani cu un obiect contondent.
După agresiune, bărbatul de 44 de ani s-a urcat la volanul autoturismului său și a fugit de la locul incidentului, însă a fost prins de oamenii legii pe DN 39, lângă orașul Eforie.
Totuși, înainte de a fi prins, autorul atacului l-a accidentat cu mașina pe fiul bărbatului, un tânăr de 23 de ani, întrucât acesta ar fi încercat să-l împiedice să plece de la locul faptei. Cel din urmă s-a ales cu răni la nivelul genunchiului și antebrațului.
După ce au reușit să-i dea de urmă și să-l prindă, autoritățile au descoperit în mașina individului obiectul contondent cu care a fost atacat bărbatul de 50 de ani.
Ba mai mult, oamenii legii au emis și un ordin de protecție provizoriu. Bărbatul de 44 de ani a fost reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.