Simularea Evaluării Naţionale. La proba de Română au lipsit 227 elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Constanţa, un număr de 6.018 elevi au susţinut marţi, 18 februarie, testarea la proba de Limba şi literatura română din cadrul simulării examenului de Evaluare naţională. Proba a început la ora 9.00 şi a durat două ore. De la examinare au absentat 227 de elevi. În toate unităţile şcolare au funcţionat camerele de supraveghere video.

Subiectul la disciplina Limba şi literatura română a fost elaborat de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare.

„A avut un grad de dificultate mediu, specific examenelor care au ca scop evaluarea competenţelor pentru finalul ciclului gimnazial“, a comunicat Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.

Evaluarea lucrărilor scrise se efectuează, pe baza baremului de evaluare şi de notare, în cadrul celor şapte centre zonale de evaluare.

Simularea probelor pentru Evaluarea naţională continuă miercuri, 19 februarie, cu proba la Matematică.

Probele scrise încep la ora 9.00, iar accesul elevilor în săli este permis, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv pâna la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise.

Camerele de supraveghere video vor funcţiona atât în sălile de clasă din unităţile de învăţământ în care se desfăşoară probele pentru Evaluarea naţională, cât şi în sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi în sălile în care se preiau şi se depozitează lucrările scrise.

Rezultatele vor fi afişate pe 7 martie ac şi nu se contestă. Ele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

„Simularea Evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a are drept scop familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naţionale, respectiv optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale“, specifică ISJ Constanţa.

Vă mai recomandăm

Închisoare cu suspendare pentru şpaga de la Bac. Două profesoare şi un elev au fost condamnaţi pentru fraudarea examenului de toamnă

Profesorul Costache, de la Universitatea Maritimă Constanţa, şi intermediarul său, arestaţi pentru 29 de zile. Ei sunt acuzaţi că luau şpagă de la studenţi

UPDATE Eliminare în bloc la BAC. Ministrul Educaţiei: elevii din două săli de clasă au fost daţi afară pentru fraudă. Ambele clase, din judeţul Constanţa

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite