Primarul comunei Poarta Albă, acuzat de ultraj. Vasile Delicoti ar fi lovit un polițist
0Incidentul s-a produs sâmbătă, 17 decembrie, în timp ce polițiștii cercetau un caz de conducere a automobilului fără permis. IPJ Constanța anunță că pe numele primarului Vasile Delicoti a fost deschis un dosar penal.
Totul a început sâmbătă, în jurul orei 15.40, când polițiști din cadrul Serviciului Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat un minor, de 16 ani, care a condus un autoturism pe strada Consilierilor din localitatea Poarta Albă.
„În momentul în care tânărul a observat echipajul de poliție, acesta a oprit autoturismul, a coborât de la volan și a trecut pe locul din dreapta față, iar la volan a trecut un alt minor, de 16 ani, care a condus în continuare până când a fost oprit de polițiști”, transmite IPJ Constanța.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că niciunul dintre cei doi tineri nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
„La fața locului s-a prezentat un bărbat, de 49 de ani, tatăl unuia dintre minori, care a ultragiat pe unul dintre polițiști, prin amenințare directă și aplicarea unei lovituri la nivelul abdomenului”, adaugă polițiștii.
Bărbatul care a lovit un polițist este chiar primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.
Totodată, au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
În luna august 2021, tot în comuna Poarta Albă, un poliţist din judeţul Constanţa, care se afla în timpul liber, a fost agresat de un bărbat pe stradă.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Constanţa, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Rurală Medgidia au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat de 47 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce s-ar fi aflat pe o stradă din localitatea Poarta Albă, ar fi fost agresat fizic de către un alt bărbat.