Nocturne de muzică şi poezie dobrogeană, la Teatrul de Stat din Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teatrul de Stat din Constanţa
Teatrul de Stat din Constanţa

În două seri ale lunii august, Teatrul de Stat din Constanţa vă invită la o nocturnă de muzică şi poezie dobrogeană.

Marţi 17 august, în curtea Teatrului de Stat Constanţa (intrarea din strada Căpitan Grigore Ignat, lângă intrarea actorilor), la ora 21:00, este programată prima întâlnire din cadrul Nocturnelor de muzică şi poezie dobrogeană, organizate de Teatrul de Stat Constanţa în parteneriat cu Asociaţia Kulturale. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Iubitorii liricii sunt invitaţi la o întâlnire cu poezia semnată de autori dobrogeni, dar şi cu unul dintre poeţii cunoscuţi ai Constanţei, Bogdan Ghiu, invitat special al acestei prime ediţii a Nocturnelor.

Actorii Teatrului de Stat Constanţa – Dana Dumitrescu, Georgiana Mazilescu, Dan Cojocaru, Andu Axente – vor recita din lirica poeţilor Vasile Petre Fati, Mircea Ţuglea şi Bogdan Ghiu. Intermezzo-uri muzicale de Ceaikovski, Saint-Saëns, Aram Arutiunian şi Constantin Dimitrescu vor fi interpretate de Gheorghiţă Tănase, prim-violoncelist al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”.

Această primă ediţie a Nocturnelor va fi moderată de regizorul Erwin Şimşensohn. Din partea Asociaţiei Kulturale vor participa poetele Iulia Pană (preşedinta Asociaţiei Kulturale) şi Amelia Stănescu şi jurnalistul cultural Gabriela Titz.

Cea de-a doua întâlnire a Nocturnelor de muzică şi poezie dobrogeană este programată marţi, 31 august, în acelaşi loc şi la aceeaşi oră.

Citeşte şi: 

Dan Negru, despre o gară de pe litoral: „Băi CFR-ule, cât costă să le faci ăstora mulţi un acoperiş pe peron, o copertină care să-i protejeze de soare?“

EXCLUSIV Nava-şcoală Albatros va ajunge la fier vechi. Marina Română: „Nu are valoare istorică“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite