Ministrul Turismului, despre puținii turiști străni care aleg litoralul: „Soluțiile sunt în teritoriu”
0Litoralul românesc a înregistrat în această vară un număr mic de turiști străini. Doar 14.000 de vizitatori din alte țări au ales să-și petreacă vacanța pe plajele noastre de la malul mării.
Daniel Cadariu, ministrul Turismului, a participat zilele trecute la Constanța la o întâlnire cu operatorii din turismul de pe litoral și cu reprezentanții autorităților locale. El a declarat pentru „Adevărul” că problema turiștilor străini care au venit pe litoralul românesc trebuie privită și în context general.
„Componenta <turiști străini> este cea mai deficitară în activitatea turistică. În anul 2019 au fost 2,7 milioane de străini, în anul 2020 cifra s-a prăbușit, în anul 2021 au fost 840.000 de turiști străini în România. Anul acesta, în primele opt luni, au fost peste un milion de turiști. Încep să crească treptat”, spune ministrul Turismului.
Conform Direcției Județene de Statistică (DJS) Constanța, în lunile iulie și august 2022 au venit pe litoralul românesc aproximativ 14.000 de turiști străini, o cifră mai mică decât în perioada similară a anului 2021.
„Soluțiile sau problemele zonale/locale ar trebui să primească răspunsuri de aici, din teritoriu. Presa și autoritățile locale pot spune sau constata care sunt deficiențele în atragerea turiștilor străini”, declară Daniel Cadariu.
Aeroportul Kogălniceanu, o problemă
Ministrul Turismului a vorbit și despre faptul că Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța nu reușește să ofere curse internaționale care să aducă vizitatori pe litoral.
„Din ce am înțeles, una dintre probleme o poate constitui Aeroportul Mihail Kogălniceanu, faptul că există prea puține curse care oferă posibilitatea străinilor să ajungă la Constanța. Din punctul acesta de vedere, am generat o întâlnire la nivel de Guvern și am ridicat problema Aeroportului Constanța. Înțeleg și componenta strategică a acestui aeroport. E o problemă. Dacă ai o bună administrare a aeroportului găsești soluții, chiar și în condițiile în care este un aeroport strategic, mai ales acum în condiții de război”, a mai spus Cadariu.
El a făcut o comparație cu aeroportul din Suceava unde, prin implicarea managementului, s-a ajuns ca de la 20.000 - 30.000 de călători pe an să se înregistreze o cifră de 700.000 de călători anual.
Datele statistice arată că în luna iulie 2022, Aeroportul Constanța s-a situat pe locul 13 din 16 în clasamentul traficului de pasageri înregistrat pe aeroporturile din România. Datele prezentate de Asociația Aeroporturilor din România arată că, deși iulie a fost o lună de vacanță, doar 8.772 de pasageri au fost folosit aeroportul de la malul mării.
Explicațiile specialiștilor în turism
Specialiștii în turism au explicat de ce sezonul acesta a fost mai slab decât cel de anul trecut. Ei au arătat că un factor perturbator a fost războiul din Ucraina (izbucnit în februarie 2022), la care s-au adăugat scumpirile în lanț ale produselor și serviciilor.
Nu în ultimul rând, anul acesta românii au putut pleca în străinătate să-și facă vacanțele în timp ce anul trecut, din cauza pandemiei, călătoriile peste hotare au fost dificile.
„Peste toate aceste efecte, s-au adăugat, nefericit şi iresponsabil, lipsa oricărei campanii de promovare a destinaţiilor româneşti (vinovaţi - Ministerul Public şi administraţiile locale de pe litoral), precum şi decizii de Consilii locale care au alungat turiştii către alte staţiuni şi destinaţii, în loc să îi atragă (taxe nejustificat de mari pentru parcare, de exemplu, cum a fost cazul la Constanţa)”, spunea chiar la final de iulie, Corina Martin, președintele de onoare al Asociaţiei Patronale RESTO Constanţa.
Abia la finalul lunii iulie, Consiliul Local Municipal Constanța a decis ca parcarea să nu se achite în stațiunea Mamaia între orele 19.00 și 9.00. Fiind catalogată Zona 0, parcarea de aici costa 94 de lei/24 de ore, iar constănțenii spuneau că administraţia locală „goneşte turiştii”.