Mazăre, despre limitarea mandatelor la doi ani: „E dreptul populaţiei să decidă şi pe cât timp vrea să aleagă primarul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazăre este primar al Constanţei din anul 2000.
Radu Mazăre este primar al Constanţei din anul 2000.

Primarul Radu Mazăre crede că un primar nu trebuie limitat la două mandate, respingând astfel propunerea făcută de liderul PSD Liviu Dragnea.

Radu Mazăre nu vede cu ochi buni această iniţiativă a şefului său de partid. Edilul a menţionat că mandatele sunt limitate pentru preşedintele României tocmai pentru ca aceasta să nu se transforme într-un dictator, dar crede că alegătorii sunt cei care hotărăsc numărul de mandate al unui primar.

“Nu cred că e în regulă acest lucru. Mandatele sunt limitate la preşedinte pentru că preşedintele controlează structuri de putere şi ca nu care cumva să ajungă dintr-un preşedinte într-un dictator, din cauza asta sunt limitate la preşedinte. La primar, cred că e dreptul populaţiei să-şi decidă şi pe cât timp vrea să aleagă primarul. Nu cred că e o idee strălucită a lui Dragnea. La mine nu contează că oricum nu vreau să mai stau atâtea mandate”, a declarat Radu Mazăre.

Primarul Constanţei a lăsat să se înţeleagă de mai multe ori că acesta ar fi ultimul său mandat de primar şi că nu doreşte să mai candideze pentru această funcţie şi la următoarele alegeri locale. Totuşi, el nu a dat până în prezent un răspuns tranşant dacă doreşte să mai fie primarul constănţenilor şi din 2016.
Liviu Dragnea a declarat recent într-o emisiune de televiziune că se gândeşte la o limitare a numărului de mandate pentru un primar la două.

Vă mai recomandăm:

Radu Mazăre renunţă la Portul Constanţa. Primarul crede că guvernanţii vor rezolva problemele constănţenilor

FOTO VIDEO Radu Mazăre s-a dus la stilist să-şi schimbe freza a la Hitler. Vă place noua freză a primarului?

Radu Mazăre: „Îmi dau demisia când vreau eu, e decizia mea personală. Acum sunt mâhnit, încerc să-mi dau seama ce s-a întâmplat la alegeri“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite