Festivalul Interaţional de Teatru Independent de la Constanţa îşi deschide porţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intrarea la FITIC 2021 este liberă
Intrarea la FITIC 2021 este liberă

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa (FITIC) a ajuns la cea de-a VI-a ediţie. El se desfăşoară în perioada 19-22 august.

Festivalul International de Teatru Independent de la Constanţa (FITIC), care a adus în oraşul de la malul mării, de-a lungul timpului, cele mai importante nume ale scenei culturale naţionale, a ajuns la ediţia a VI-a, devenind unul dintre cele mai longevive evenimente culturale ale Dobrogei.

„FITIC susţine fenomenul cultural independent şi explorează limitele spaţiului neconvenţional, reprezintând o rampă de lansare pentru tinerii actori din toată Europa, dar şi posibilitatea ca aceştia să ia contact cu tradiţia multietnică şi interculturală, branduri ale oraşului Constanţa”, spun organizatorii.

Festivalul se desfăşoară în perioada 19 – 22 august 2021, în Parcul Carol I (Termele Romane), pe două scene amenajate în zonele A şi B, şi la Teatrul de Stat Constanţa, sub Înaltul Patronaj al Ministerului Culturii.

Şi în acest an se păstrează secţiuniile FITIC: Blue Theatre Independence (teatru independent, dramaturgie contemporană şi teatru-dans), Seathre (teatru pentru liceeni) şi Red Theatre Revolution (teatru studenţesc).

Juriile festivalului sunt compuse din: Magda Catone, Alina Cristea, Crina Linţă, Maia Morgenstern, Ioana Pavelescu, Silviu Biriş, Marius Bodochi, Alexandru Hausvater, Lucian Iancu şi Liviu Manolache. Directorul festivalului este celebrul Alexandru Hausvater.

În afara spectacolelor ce vor participa la secţiunile din concurs, vor fi prezentate publicului şi spectacole de teatru invitate, ce fac parte din repertoriul unor instituţii publice din ţară sau companii private. Acestea vor avea ca protagonişti actori consacraţi şi tineri ai scenei româneşti.

Intrarea este gratuită la toate spectacolele, în limita locurilor disponibile.

Ţinând cont de restricţiile impuse de perioada complicată pe care o traversăm, aflată sub semnul coronavirusului, organizatorii vă roagă să vă rezervaţi locul pe www.bilet.ro.

Rezervarea este necesară pentru respectarea măsurilor privind prevenirea contaminării cu SARS-CoV2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară: evitarea aglomerării de persoane la accesul în spaţiu, formarea de cozi etc.

Sunteţi rugaţi să veniţi la spectacolul la care aveţi rezervare cu 30 de minute înainte de începerea reprezentaţiei. Rezervarea este anulată cu 10 minute înainte de începerea spectacolului, locul urmând a fi oferit altui spectator. Programul poate fi accesat pe site-ul festivalului, www.fitic.ro sau pe pagina de facebook a festivalului.

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa 2021, ediţia a VI-a este organizat de Art Society Center şi finanţat de Primăria Municipiului Constanţa.

Citeşte şi: 
 

Nocturne de muzică şi poezie dobrogeană, la Teatrul de Stat din Constanţa

Dan Negru, despre o gară de pe litoral: „Băi CFR-ule, cât costă să le faci ăstora mulţi un acoperiş pe peron, o copertină care să-i protejeze de soare?“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite