Cutremurul de la Constanţa, sub 3 grade pe scara Richter. Cum s-a resimţit cel mai puternic seism al ultimilor ani
0La Constanţa s-a resimţit cutremurul care s-a produs duminică, 6 octombrie, ora 4.37, în zona Vrancei. Seismul a avut în epicentru magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter, fiind cel mai puternic din ultimii ani din România.
Cel mai puternic seism din ultimii ani, care a afectat ţara noastră, a fost resimţit şi la Constanţa. Cutremurul s-a produs la ora 4.37 a zilei de duminică, 6 octombrie, în zona Vrancei, având o magnitudine de 5,5 grade pe scara Richter, cu intensitate de gradul V, la adâncimea de 134 kilometri. La Constanţa, cutremurul a fost resimţit sub magnitudinea de 3 grade pe scara Richter.
Constănţenii au traversat uşor cutremurul, dat fiind că majoritatea dormeau la acea oră. Cei care l-au simţit au fost cuprinşi de teamă, mai ales că mişcarea pământului a durat aproximativ un minut.
„Depinde de sensibilitatea fiecărui observator, de spaţiul în care se află şi de ceea ce face în momentul respectiv. Dacă este la sol sau la etaj, dacă este în deplasare sau stă, dacă doarme sau este treaz.
La intensitatea de azi-noapte, la Constanţa nu a fost motiv de panică. Cei care au fost treziţi din somn de cutremur au o sensibilitate deosebită“, explică specialistul Alexandru Hlevca de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.
De obicei, Constanţa resimte mai slab decât Bucureştiul seismele care au epicentrul în zona Vrancei. Datorită distanţei mai mari (270 kilometri Focşani – Constanţa, faţă de 180 kilometri Focşani - Bucureşti), la Constanţa cutremurele sunt mai puţin riscante.
„La Bucureşti a fost de 3 - 4 grade pe scara Richter, la Constanţa a fost sub 3. Ne aşteptăm la o replică serioasă de magnitudine 3 - 3,5 grade în perioada imediat următoare. La Constanţa, însă, nu sunt motive de îngrijorare“, a dat asigurări cercetătorul Alexandru Hlevca. Cutremurul a avut deja o replică de 2,7 grade, la ora 8.10, în zona Vrancei.
Vă mai recomandăm
Observatorul Seismologic de la Eforie va fi conectat la reţeaua electrică de înaltă tensiune
La Eforie a fost inaugurat cel mai modern observator seismologic din Sud-Estul Europei