Copii din Constanţa, la un pas să fie aduşi cu jandarmii la instanţă. Decizia revoltătoare a unui judecător, care a emis mandate pe numele celor mici
0Un judecător a intrat în atenţia Consiliului Superior al Magistraturii pentru conduita sa din dosarul Grădiniţei „Micul regat“ din Constanţa.
Magistratul Bogdan Alexandru Arhip de la Judecătoria Constanţa a luat o serie de decizii suprinzătoare în acest caz, în care se judecă agresarea repetată a unor copii de către educatoare şi îngrijitoare de la grădiniţa particulară, în decursul anului 2014.
Judecătorul a hotărât, fără să ţină cont de vârsta şi de trauma celor mici, ca aceştia să fie aduşi în instanţă, unde să depună mărturie, de faţă cu agresoarele. Audierea copiilor cu vârste între 6 şi 8 ani ar fi urmat să aibă loc chiar în sala de judecată, nicidecum în vreo încăpere separată, cum ar fi camera de consiliu. „Camera este pentru Drept civil, nu penal“, ar fi motivat judecătorul, insensibil la obiecţiile părinţilor copiilor agresaţi.
Mai mult, pentru citarea lor la instanţă, el a emis 3 mandate de aducere pe care Jandarmeria Constanţa trebuia să le pună în aplicare. Când au văzut pe cine trebuia să ridice de la domiciliu pentru escortare la instanţă, jandarmii au rămas stupefiaţi. Părinţii n-au fost de acord cu preluarea copiilor de către jandarmi şi s-au prezentat ei în instanţă, la termenul de marţi, 12 iulie. În cazul în care jandarmii nu vor aplica legea, ei riscă o amendă de 1.000 lei de la judecător.
„Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de aspectele semnalate în spaţiul public, prin intermediul mass media, referitoare la cazul “Grădiniţa groazei”, aflat în curs de judecată pe rolul Judecătoriei Constanţa. În acest context, în temeiul dispoziţiilor art.45 alin. (2) şi (3) şi art.74 alin (1) lit. e din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, domnul judecător Mircea Aron, preşedintele Consiliului, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări prealabile cu privire la activitatea, conduita şi respectarea obligaţiilor profesionale de către domnul Bogdan Alexandru Arhip, judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa“, a anunţat marţi, 12 iulie, Consiliul Superior al Magistraturii.
Pe aceeaşi temă:
Plângere penală împotriva personalului de la Centrul Educaţional Micul Regat