Constanţa: Sorin Blejnar, audiat într-un dosar de contrabandă cu produse petroliere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, a „nimerit“ în cursul unei anchete penale privind o contranbandă de proporţii cu produse petroliere, caz descoperit în anul 2009 în Constanţa. El nu a fost pus însă sub învinuire.

Dosarul 949/2009, în care este menţionat şi numele lui Blejnar, pe lângă alţi oficiali din cadrul ANAF şi Garda Financiară, este o disjungere dintr-un alt dosar, ambele instrumentate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Cauza iniţială urmărea modalitatea prin care o suveică de firme fantomă ar fi reuşit să intre în posesia unei mari cantităţi de produse petroliere şi, culmea, să obţină şi autorizaţii de antrepozit fiscal, document ce le permitea reprezentanţilor firmei să le comercializeze.

În cursul anchetei prinvind contrabanda, procurorul de caz a dispus o cercetare separată pentru a se descoperi cine a eliberat documente legale pentru firme fantomă şi dacă nu cumva nu a fost comisă o infracţiune.

 „Din comisiile care dădeau aceste autorizaţii făcea parte şi Blejnar, dar şi alţi colegi ai săi. A fost audiat dar nu este cercetat pentru că suntem în faza de acte premergătoare începerii urmăririi penale. La acest moment nu există niciun făptuitor“, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

image
Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite