Arhiepiscopul Tomisului îşi serbează ziua de naştere. ÎPS Teodosie împlineşte vârsta de 58 ani
0Ierarhul Tomisului este serbat joi, 12 decembrie, la împlinirea vârstei de 58 ani. Înalt Prea Sfinţitul Teodosie va săvârşi, începând cu ora 8.30, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. După Sfânta Liturghie va fi oficiată slujba de Te Deum, cu ocazia aniversării zilei de naştere a prelatului.
Născut în anul 1955 în localitatea Dorna Arini, din judeţul Suceava, ÎPS Teodosie, Macedon Petrescu pe numele său mirean, a absolvit Facultatea de Teologie în anul 1980. Şase ani mai târziu a intrat în învăţământul universitar, la Facultatea de Teologie din Bucureşti. În anul 1999 a obţinut titlul de Doctor în Teologie, iar din anul 2005 este şi Doctor în Muzică.
Din anul 1994 a devenit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, data de 8 aprilie 2001 reprezintă ziua în care a fost instalat în scaunul de Arhiepiscop al Tomisului.
Timp de 10 ani, din anul 2002, a fost decan al Facultăţii de Teologie Sfântul Apostol Andrei de la Universitatea Ovidius. Din aprilie 2012, ÎPS Teodosie este prorector cu relaţii internaţionale şi studenţi străini la Universitatea Ovidius.
Vă mai recomandăm
ÎPS Teodosie, slujbă la Biserica Sfântul Mina. Părintele Picu a fost lăudat