30 septembrie este ultima zi pentru plata impozitelor şi taxelor locale pe semestrul al doilea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

30 septembrie 2015, este termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente semestrului al II-ea, anunţă Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa.

Pentru neachitarea la termen a obligaţiilor fiscale principale, începând cu ziua imediat următoare se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 2% pe lună şi fracţie de lună, până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Începând cu data de 1 octombrie se va demara procedura de urmărire şi executare silită şi se vor comunica somaţiile de plată.

Dacă în termen de 15 zile nu se vor achita debitele datorate se va proceda la înfiinţarea de popriri şi la instituirea de sechestre.

Termenul de înfiinţare a popririlor pe conturile bancare este de 30 de zile de la comunicarea somaţiilor. Poprirea vizează veniturile şi disponibilităţile băneşti pe care debitorul le are (exemplu: salariu, pensie, chirie de încasat, depozit bancar etc.) iar măsura sechestrului se aplică asupra bunurilor mobile şi imobile ale acestuia.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite