Strategia de „afaceri” a unui cămătar clujean: dintr-un împrumut de 200 de lei a recuperat 1.400 de lei şi a cerut rest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost arestat preventiv.
Bărbatul a fost arestat preventiv.

Poliţiştii turdeni au reţinut pentru 24 de ore un bărbat cercetat pentru comiterea infracţiunii de şantaj, iar luni, magistraţii au decis arestarea lui preventivă. Bărbatul a împrumutat 200 de lei unui turdean şi l-a ameninţat cu bătaia după ce i-a plătit doar 1.400 de lei.

„În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii de investigaţii criminale au identificat şi reţinut pentru 24 de ore un bărbat, de 31 de ani, din Turda, bănuit de comiterea infracţiunii de şantaj”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Cluj. 

„Pentru probarea activităţii infracţionale a bărbatului, poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul acestuia şi au ridicat înscrisuri  în vederea consolidării probatoriului administrat”, precizează poliţiştii. 

Aceştia explică ce s-a întâmplat:

În luna august, bărbatul a împrumutat 200 de lei persoanei vătămate, impunând o dobândă de 100% pe lună. „Ca urmare a întârzierii plăţii la data scadentă, ar fi primit de la persoana vătămată 1.400 de lei. Ulterior, bărbatul ar fi continuat să-i solicite bani persoanei vătămate, ameninţând-o cu acte de violenţă.”

Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore pe bărbat, pentru comiterea infracţiunii de şantaj, faptă prevăzută de Codul penal.

Ieri, magistraţii au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele bărbatului.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite