Mărturiile ţăranilor ardeleni despre şocul colectivizării: „Nu i-o lăsat nici un scaun pe ce să şadă, nimic. La noi în casă era ca în grajd“
0La câţiva zeci de ani distanţă şi privită cu mintea istoricului de azi, colectivizarea a fost un şoc pentru ţăranul român, un mijloc care, prin intimidări şi agresiuni, l-a făcut supus regimului. Şi acum, în unele interviuri acordate cercetătorului clujean Sanda Borşa, unii ţărani ardeleni sunt zgârciţi cu cuvintele. Asta pentru că încă poartă-n suflet teama că dacă vor zice ceva ce nu trebuie vor fi „legaţi“, „duşi la canal“ ori vor pedepsiţi.
Colectivizarea are o „dată de naştere“: 3-5 martie 1949. „Debutul colectivizării e dat de Plenara din 3-5 martie 1949 în care Gheorghe Gheorghiu-Dej anunţă măsurile pe care le va lua în următoarea perioadă“, spune Sanda Borşa, cercetătoarea clujeană care a studiat această temă din istoria comunismului în lucrarea sa de doctorat publicată în trei volume.
Greutatea lucrării sale - un prim volum se numeşte „Colectivizarea agriculturii în fosta regiune administrativă Cluj (1949-1962)“ - este dat de informaţiile găsite zecile de dosare din fondurile de arhivă consultate, în ziarele vremii şi de interviurile luate ţăranilor din localităţile Luna (judeţul Cluj) şi Cozma (judeţul Mureş).
Ea povesteşte că au emoţionat-o relatările oamenilor simpli şi că nu îi venea să creadă că unii dintre aceştia nu s-au vindecat de frica adusă de regimul comunist prin colectivizare. Deşi ştiau că acum este o altă lume, unii păstrează încă vii, în mintea lor, stigmatele Epocii de Aur.
„Unele interviuri m-au emoţionat enorm. Mi-au dat lacrimile. Şi acum amintindu-mi de persoana aceea de la Luna care povestea despre fratele lui că nu a fost admis la facultate pentru că tatăl lui era chiabur îmi provoacă emoţie. Inclusiv domnul plângea când mi-a spus. (...) Frica transcede, cred, anii şi generaţii. Un fost profesor îmi povestea cum plăteau părinţii lui cotele, dar era reţinut. Tot timpul trebuia să vin cu întrebări ajutătoare“, mărturiseşte Sanda Borşa.
Etapele procesului colectivizării în regiunea Cluj (care atunci îngloba şi alte localităţi din judeţele învecinate) sunt:
- 1949-1952 declanşarea colectivizării şi creşterea, prin diverse strategii, numărului de gospodării agricole colective şi întovărăşiri.
- 1953-1958 încetinirea procesului de colectivizare (cu o uşoară tentativă de relansare în 1956), etapă caracterizată atât de numărul mic de familii ce au aderat la gospodăriile agricole collective cât şi de numărul redus de unităţi agricole nou create.
- 1959-1962 intensificarea ritmului colectivizării - numărul mare de familii încadrate în aceste unităţi, multitudinea de întovărăşiri transformate sau unificate în gospodării agricole, unificările dintre diverse GAC-uri pentru crearea de gospodării agricole colective mai mari.
„Cadrul legislativ al procesul de colectivizare a agriculturii a fost organizat de aşa manieră încât să asigure o acoperire legală modalităţilor de subordonare a ţărănimii prin măsurile instituite: cote obligatorii, impozit agricol, contractări şi achiziţii.
Dacă în perioada 1946-1948 asistăm la o „familiarizare” cu sistemul aberant al cotelor imaginat de comunişti, intervalul cronologic cuprins între 1949 şi 1952 poate fi asociat actelor legislative necesare impunerii structurilor colectiviste şi consolidării regimului colectărilor. Cotele de cereale datorate statului de diferitele tipuri de gospodării agricole vor suferi diverse modificări privind criteriile în baza cărora erau hotărâte cantităţile impuse cât şi a tipurilor de produse“, explică Sanda Borşa.
Cotele impuse se schimbau des
În iulie 1949 produsele agricole la care s-au impus cote erau doar grâul, secara, orzul şi ovăzul. Un an mai târziu se introduce cota şi la - porumb, oleaginoase (floarea-soarelui), leguminoase (mazăre, fasole, linte), legume (cartofi, ceapă), furaje (fân natural, fân cultivat), seminţe de plante furajere (lucernă, trifoi, borceag, iarbă de Sudan).
În 1955 se stabileşte menţinerea cotelor obligatorii la: cereale, floarea-soarelui, mazăre, fasole, linte, cartofi, fân natural, fân cultivat – însă, subliniază cercetătoarea, „ceea ce era important: Consiliul de Miniştri avea posibilitatea să modifice această listă, în funcţie de nevoile economice ale ţării“. În decembrie 1956 se desfiinţau cotele obligatorii la produsele amintite mai sus şi erau menţinute doar cotele la carne şi lână.
„Impozitul agricol era conceput să stimuleze structurile colectiviste şi să lovească în gospodăriile individuale, cu precădere în cele ale chiaburilor, în jurul cărora a fost construită retorica comunistă până în 1959“, adaugă cercetătoarea.
Ea mai povesteşte că ţăranii erau „convinşi“ să nu se opună colectivizării prin diverse metode: intimidări că soţiile sau rudele lor îşi pierd locul de muncă, că fiul sau fiica lor nu vor mai sunt primiţi la şcoală fiindcă părinţii sau rudele nu vor să-şi transforme gospodăria în GAC.
„Asistăm la o groază de absurdităţi: o lege din 1949 îi obliga pe ţărani să predea cotă de lapte indiferent dacă aveau vaci sau bivoliţe. O altă absurditate a fost că ţăranii erau obligaţi să predea o parte din cota în carne a de porc chiar dacă nu deţineau porcine“, spune cercetătoarea din Cluj.
Câmpeniul, excepţia din regiunea Cluj
S-au înfiinţat structuri socialiste de tip SMT, GAS, GAC şi s-a accentuat lupta de clasă în mediul rural prin folosirea excesivă a chiaburului care, în acele vremuri, i se dă de către comunişti chipul exploatatorului.
„La nivel instituţional, asistăm la o transplantare şi impunere a tiparelor sovietice în procesul colectivizării agriculturii din România: colhozul, adică ferma colectivă din URSS, devine gospodăria agricolă colectivă (GAC); sovhozul - ferma de stat - îşi găseşte corespondentul în gospodăria agricolă de stat (GAS), TOZ-urile în întovărăşiri, iar MTSurile, mashinno-traktornaia stantsiia, în SMT - uri, adică staţiuni de maşini şi tractoare“, scrie Sanda Borşa în rezumatul tezei ale de doctorat.
În 1949 au apărut în regiunea Cluj gospodăriile agricole colective: „Tractorul Roşu” din Luna de Jos (aparţinând judeţului Cluj) în data de 24 iulie 1949; „Bobâlna” din Salatiu (aparţinând judeţului Someş) la 11 septembrie 1949 şi tot la aceeaşi dată GAC-ul „Horea”din satul Şuţu (aparţinând judeţului Turda). La sfârşitul lui 1952, în fiecare din cele 14 raioane ale regiunii Cluj, exceptând Câmpeniul, avea pe teritoriul său GAC-uri.
În evoluţia procesului de colectivizare din regiunea Cluj, un caz aparte l-a reprezentat raionul Câmpeni (care făcea parte din regiunea Cluj). „ Datorită caracteristicilor sale geografice acesta va fi mai greu de colectivizat pentru autorităţile comuniste, astfel că, deşi în cursul anilor fuseseră inaugurate mai multe întovărăşiri, până la încheierea oficială a procesului colectivizării, pe teritoriul raionului Câmpeni nu s-a organizat nicio gospodărie agricolă colectivă“, explică Sanda Borşa în rezumatul lucrării de doctorat.
Mărturii ale ţăranilor ardeleni
„Referindu-se la predarea cotelor, unul dintre ţăranii intervievaţi îşi aminteşte: „«Bunica lu femeia me, cât o recoltat, tăt de la batoză ducea la stat, ea numa atât ave că mere noptea, şi bătea din snopci, şi ave două-tri litre de grâu ca să aibe de mâncare»“
Mărturia lui R.I., născut în 1934, fost brigadier, din Cozma (judeţul Mureş), august 2009
„Un alt ţăran din judeţul Cluj care a fost chestionat şi ai cărui părinţi au fost declaraţi chiaburi (având 7 hectare de teren şi o familia formată din 6 membrii) îşi aminteşte:
«„Vorbesc de tata… cu şasă clasă o fost pe vremea aia casier comunal, pe treaba asta l-o făcut chiabur, c-o zâs c-o exploatat…c.-am avut servitori ş-o zâs c-o exploatat“ ».
Sau despre consecinţele unei etichetări, vorbind despre fratele său:
«…o intrat la facultate la Bucureşti, ş-apoi pentru părinţii chiaburi, l-o dat afară în anu IV era la Bucureşti şî l-o dat afară din facultate… i-o trăbuit să facă medicină şî s-o dus, s-o înscris, pe când s-o înscris, pe când să înceapă examenul, l-o temat sus, secretara zâşe: un ai dreptu să participi la examen că eşti fiu de tiabut (n.r. chiabur) şi nu l-o primit»“
Mărturia lui G.A., născut în 1931, fiu de chiabur, din Luna (judeţul Cluj)
“Noi dacă aveam un porc îl ţineam la o vecină în altă parte ...când îl tăiam, îl tăia tata punea lipidee (n.r. cuverturi) asa imprejurul casei ...să nu se vadă flacără că tăiem porc şi în cealaltă noapte îl duceam la vecinul tot în pod...”
mărturia lui M.O., localitatea Cozma, judeţul Mureş
„...în afară de grâu, în afară de porumb pe care, grâul îl lua (n. a. statul) de la arie, deci omul rămânea ce clasa a treia... grâul clasa întâi şi clasa a doua era luat de către stat şi ei (ţăranii n.a.) rămâneau cu nişte produse ca să zic aşa secundare, produse care în mod normal se dădeau la păsări... nu puteau fi folosite, însă ei (ţăranii) le cerneau, le vânturau deci găseau diferite metode prin care reuşeau să le utilizeze ... era cotă de ceapă... ceapa se lua toamna ... Aici aflându-ne în lunca Arieşului deci cu solul aluvionar, sol fertil care se pretează pentru legumicultură, deci era ceapă, erau cartofi, erau ardei, eau roşii, erau cote obligatorii, în afară de cereale erau şi legumele, erau şi zarzavaturile, si era şi cota de carne“
N. P., născut în 1942, fost profesor, Luna (judeţul Cluj)
„Dau exemplu: no, până la Anu’ Nou trebe să dai atâta carne cât tre să dai sau impozit sau cotă de grâu sau din şe era, dacă nu dai până atunşea, de exemplu la părinţii mei le-o luat şi din casă, nu i-o lăsat nişi un scaun pe ce să şadă, nimic abolut, tot, tot, dulapuri, ce-o avut tăt i-o luat, le-o încărcat pe căruţă … la noi în casă era ca în grajd, putem să zîcem aşa, nimic nu ne lăsa“
M. V. , născut în 1938, fiu de chiabur, Cozma.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
