Înţelepciunile lui Bartolomeu Anania, „Leului Ardealului“, plecat la cele sfinte acum patru ani: „Nu vă temeţi de moarte pentru că ea, practic, nu există“
0
Pe 31 ianuarie 2015 se împlinesc 4 ani de când fostul mitropolitul al Clujului, Bartolomeu Anania, a plecat la cele sfinte. Cei care i-au fost alături au pregătit la muzeul Mitropoliei un eveniment comemorativ prin care se vor citi pasaje din opera părintelui şi la care vor putea fi admirate câteva imagini cu prelatul din timpul vieţii.
„Moartea este, practic, relativă în înţelesul pe care-l folosim noi. Este o trecere, este o punte prin care trecem noi dintr-o existenţă în altă existenţă sau, dacă vreţi, dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă. Adormitul trăieşte şi după moarte pentru că cel care moare este trupul destinat pământului, aşa cum ştim, putrezirii şi nimicirii. Dar în el, partea esenţială este sufletul care, practic, nu moare, ci adoarme. (...) Aşa încât, dragii mei, ce vă sfătuiesc eu: nu vă temeţi de moarte pentru că ea, practic, nu există“, spunea Bartolomeu Anania, fostul mitropolti al Clujului, într-o predică, credincioşilor.
Azi se împlinesc patru ani de când acesta a plecat dintre noi, la vârsta de 89 de ani.
Cine a fost Bartolomeu Anania
Bartolomeu Anania (foto dreapta, credit foto: roncea.ro), fost mitropolit al Clujului, s-a născut pe 18 martie 1921, în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea. Numele primit la botez a fost Valeriu. În iunie 1946, când era student la Cluj a condus greva studenţească anticomunistă, grevă urmată de un lung şir lung de arestări şi expulzări. În timpul comuniştilor, părintele Anania a fost întemniţat 6 ani, între 1958-1964. În 1948, la Sibiu, şi-a luat licenţa în Teologie. Cariera duhovnicească a început-o în 1942, la mănăstirea Antim din Bucureşti. A primit numele de călugărie Bartolomeu.
Între anii 1965-1976 a deţinutt mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada. În anul 1967 ajunge arhimandrit. Cât a stat în SUA, a ţinut conferinţe în Detroit, Chicago, Windsor, Honolulu, şi a făcut parte din mai multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare, în Egipt, Etiopia şi India. Stăpânea bine limba engleza.
Reîntors în România, a fost directorul Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă al BOR (1976-1982). În 1982 s-a retras la mănăstirea Văratec, unde a început să lucreze la revizuirea traducerii în limba română a Bibliei. Pe 21 ianuarie 1993 a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. În 24 martie 2006, Arhiepiscopia a fost ridicată la rangul de Mitropolie a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, iar Bartolomeu a devenit mitropolit. A slujit 18 ani ca arhiepiscop şi 5 ca mitropolit.
Problemele de sănătate ale mitropolitului au început la Nicula, unde a căzut în iarna lui 2006, înainte de Anul Nou. A fost internat o perioadă, apoi şi-a reluat activitatea. În ianuarie 2011 a fost dus de urgenţă la o clinică din Viena. A murit pe 31 ianuarie 2011, în urma unei suferinţe cardiace, la 89 de ani. Trupul său a fost înmormântat, în prezenţa Patriarhului BOR şi a numeroşi prelaţi ortodocşi în cripta ierarhilor de la demisolul catedralei mitropolitane din Cluj.
Mica „revoluţie“ din primăvara lui 1946. „Părintele“ Anania a condus greva studenţilor clujeni
„În acel Cluj al primăverii lui 1946, nu comunismul era principala preocupare a vieţii academice, ci problema ungurească, problemă veche şi reînoită acum, cînd stăpânirea maghiară fusese alungată din nordul Ardealului. Dacă românii se întorceau „acasă” şi trăiau din plin sentimentul biruinţei, ungurii nu ezitau să-şi arate duşmănia faţă de această victorie (...). Refuzau să vorbească româneşte în localurile publice, înjurau pe limba lor şi nu o dată s-au petrecut acte de provocare directă asupra studenţilor care purtau o panglică tricoloră la butonieră”, scrie Bartolomeu Anania, fostul mitropolit al Clujului, în „Memoriile” sale, publicate în 2008.
Călugărul Bartolomeu Anania avea 25 de ani în 1946 şi era student în anul al II-lea la Medicină. Ajunsese să fie numit preşedintele anului doi de la Medicină. Pentru că rezolva problemele studenţilor (medicamente gratuite, mai multă hrană etc.), Valeriu Anania s-a ales cu o bună imagine care l-a adus în fruntea Centrului Studenţesc „Petru Maior”, drept preşedinte al studenţilor clujeni. Asta se întâmpla în perioada în care exista o tensiune maximă în rândul tinerilor care îşi făceau studiile aici, relatează cotidiantr.ro.
În noaptea de 28 mai 1946, zeci de studenţi unguri au intrat în căminul „Avram Iancu” „înarmaţi cu răngi de fier şi chiar cu pistoale şi au devastat tot parterul, făcînd zob bucătăria, sufrageriile, biblioteca şi chiar şi closetele; nici un obiect nu a rămas întreg, nici o farfurie, nici un pahar”.
Autorităţile comuniste ale oraşului nu au făcut decât să aresteze 14 studenţi români. Şi aşa a început totul. Studenţii erau furioşi şi pregătiţi să linşeze pe oricine găsea în cale. Mii de studenţi au ieşit în stradă. Anania a fost singurul care a reuşit să îi controleze. A obţinut promisiunea ministrului de interne de atunci că studenţii arestaţi abuziv vor fi eliberaţi.
Nicula FOTO: Florina Pop
„Autorităţile intenţionau să muşamalizeze totul şi (...) să arunce vina pe studenţi, pe acei huligani care-i provocaseră de atîtea ori pe fraţii şi conlocuitorii noşri unguri (...). Ungurii lucraseră cu cap, deveniseră – cu uşurinţă - posesori ai carnetului roşu, iar Partidului Comunist nu-i convenea, tocmai acum, să îşi aresteze propriii membri şi să-i defere ca pe nişte anarhişti, tulburători ai ordinii publice”, scrie Anania în „Memoriile “ sale.
Pe 31 mai 1946, alţi şapte studenţi fuseseră luaţi de pe stradă şi duşi la poliţie, fără motiv, şi închişi în afara oraşului. Rectorul universităţii şi decanii refuzaseră deja să îi sprijine pe studenţi. Pe 1 iunie la ora 10.30, a fost declarată greva de protest a studenţilor din Universitatea Dacia Superioară. Călugărul Anania a ştiut să-i ţină sub control pe miile de studenţi nervoşi. Îi îndemna să nu răspundă la provocări. Pe 4 iunie, Anania a fost exmatriculat, iar, alături de el, sute de alţi studenţi urmau să fie trecuţi pe aceeaşi listă. Deşi trecuseră mai multe zile de grevă, studenţii nu primeau niciun răspuns la cererile lor. Presiunea asupra lor creştea: nu li se mai servea mâncare în cantine, nu mai primeau medicamente gratuite, iar poliţia urma să evacueze căminele. „Îngerul cu barbă“ i-a îndemnat atunci pe studenţi să plece de bunăvoie, înainte s[ fie daţi afară. Au pornit spre casele lor, umplând trenurile, şi au scris cu cretă pe vagoane că fuseseră alungaţi din Alma Mater.
Pe 19 iunie, după 19 zile lungi de grevă, unul dintre cei şapte studenţi arestaţi şi scoşi din oraş a sunat la Cluj, anunţând că au fost eliberaţi. S-a dat un comunicat prin care se anunţa ridicarea grevei. A doua zi, a venit un alt comunicat care anunţa autodizolvarea Centrului Studenţesc „Petru Maior”.
„Era un act de capitulare, pe care eu, unul, l-am isclăit în genunchi, plângând (...). Epilogul acestor evenimente, ca orice epilog, a fost scurt. În numai cîteva zile, Clujul s-a umplut iarăşi de tineret. S-au redeschis căminele şi cantinele, căminul „Avram Iancu” a fost pus în reparaţie rapidă. De grevă nu mai vorbea nimeni, trecuse (...). Din toată Universitatea, doar eu rămăsesem exmatriculat”, scrie Anania, în „memoriile“ sale, citat de cotidiantr.ro.
De ce i se spunea „Leul Carpaţilor“
Tăria de a spune lucrurilor pe nume, chiar dacă ştia că acestea nu le vor cădea bine unora, intransigenţa şi conservatorismul cu care apăra valorile creştin-ortodoxe sunt motivele pentru care Bartolomeu Anania era supranumit şi „Leul Ardealului“.
Prima dată i-a spus aşa o măicuţă, stareţa de la Mănăstirea Râmeţ.
Însă, într-o întâlnire cu jurnaliştii, din ianuarie 2008, păstrată sub formă de înregistrare pe blogul fostului mitropolit, acesta spunea că leul, deşi este regele animalelor, „are parte de cea mai nenorocită moarte. Neavând duşmani naturali, nu-l mănâncă nimeni şi moare numai de bătrâneţe. Şi cum moare? Îi cad dinţii şi nu se mai poate hrăni, nu mai poate vâna, dar nici să mănânce din ce vânează altul. Şi moare ca un bicisnic, mâncat de furnici şi de muşte. Sper că nu îmi doriţi aşa ceva“.
Satul, văzut de pe dealul mănăstirii Nicula FOTO: Florina Pop
Nicula, a doua casă
La câţiva kilometri de Cluj-Napoca, undeva, aproape de culmea unui deal mereu verde, se înalţă mândra Mănăstire Nicula, unde vin oamenii cu zecile de mii să se închine unei icoane făcătoare de minuni. În acest loc, devenit cel mai mare centru de pelerinaj al ortodocşilor din Transilvania, Bartolomeu Anania, fostul mitropolit al Clujului, şi-a găsit a doua casă.
Prelatul a terminat aici de tradus versiunea sa din Biblie, şi-a scris memoriile, şi-a primit oaspeţii de soi, a spus poveşti cu tâlc şi şi-a pregătit predicile.
Măicuţa Galineea, cea care i-a fost alături fostului mitropolit mai bine de 20 de ani, te primeşte în pragul chiliei cu un zâmbet luminos, aşa cum probabil îl primea şi pe „Înaltu’“, cum îi spunea aceasta lui Bartolomeu. Ea şi Bârsan, un câine ciobănesc de vreo 7-8 ani cu care Anania bătea dealurile din apropiere, sunt singurii care îi păzesc casa, aşa cum făceau şi odinioară. Toiagul lui Anania stă şi acum sprijinit de tocul uşii dormitorului, parcă aşteptându-l.
Mai puteţi citi:
Mica „revoluţie“ din primăvara lui 1946. „Părintele“ Anania a condus greva studenţilor clujeni
Se încarcă comentariile...
