Ghidul de igienă mintală al lui Daniel David pentru politicieni: „românii au ajuns să nu mai ştie să dezbată probleme elegant, ci transformă totul în scandal”
0
Prorectorul Universtiăţii Babeş-Bolyai şi autorul „Psihologiei poporului român”, Daniel David, a întocmit un „Ghid de Igienă Mintală şi Interacţiune Socială pentru Politicieni”, al cărui scop este oferirea unei educaţii psihologice care să ducă la normalizarea comunicării între politicieni, dar şi în societatea românească, în general. „Pastilă psihologică”, sintetizată de specialist, „ne-ar face nu doar viaţa mai frumoasă”.
„Ca psiholog (şi preşedinte al Asociaţiei Psihologilor din România/APR – deşi nu vorbesc aici în numele APR), la început de an m-am gândit să propun ceva important şi constructiv, care, dacă ar fi implementat, ne-ar face tuturor nu doar viaţa mai frumoasă, ci şi societatea mai sănătoasă şi prosperă!”, şi-a început postarea pe blog, Daniel David, prorector al UBB şi autorul monografiei „Psihologia poporului român”.
Psihologul a propus un „Ghid de Igienă Mintală şi Interacţiune Socială pentru Politicieni (şi pentru alţii interesaţi…)”, care „se adresează tuturor oamenilor, dar m-aş bucura dacă unii politicieni responsabili ar găsi Ghidul propus aici dacă nu interesant, măcar util şi dacă ar fi dispuşi să-l testeze în activitatea lor curentă. Cred sincer că multe probleme de interacţiune socială pe care le vedem şi pe care le criticăm la politicienii noştri nu apar adesea cu rea intenţie, ci din lipsa unei psihoeducaţii în acest sens. Ghidul de faţă îşi propune să ofere o astfel de psihoeducaţie.”
„Viaţa noastră este ceea ce gândurile noastre fac din ea.” (Marcus Aurelius) Omul nu este afectat de lucruri, ci de modul în care interpretează lucrurile.” (Epictetus)”
Cele două motto-uri cu care-şi începe Daniel David Ghidul
De ce este adresat ghidul mai ales politicienilor
De ce este adresat ghidul mai ales politicienilor? „Într-o societate modernă şi democratică, factorul politic (partide/politicieni) reprezintă motorul principal, care poate stimula sau bloca evoluţia civilizaţiei în societatea respectivă.
Din păcate, am asistat în ultimii ani în România la o creştere a agresivităţii verbale şi comportamentale între politicienii români – în formula „care pe care” -, anulându-se adesea cooperarea absolut necesară între aceştia şi punându-se astfel la risc până la urmă chiar evoluţia ţării. Oamenii nu mai ştiu să interacţioneze social purtând dezbateri – fie ele şi încinse – într-un cadru logic şi argumentativ, ci au paradigma „ceilalţi” trebuie/sunt damnaţi ca persoane, iar „ai noştrii” sunt buni, orice fac. Asta dincolo de faptul că aceste paternuri negative de interacţiune umană, bine mediatizate, servesc apoi şi ca modele care se generalizează în mai toate sferele societăţii româneşti. Românii ajung astfel să nu mai ştie să dezbată probleme şi să polemizeze elegant, ci transformă totul într-un scandal. În contextul Centenarului – care ar trebuie să unească toate energiile pentru un nou salt civilizaţional al ţării –, acest război între politicieni, care anulează încrederea şi cooperarea, devine cu atât mai grav.”
David crede că „unele cunoştinţe de psihologie pot contribui la o normalizare a arenei politice, mai ales a modului de comunicare şi interacţiune socială între politicieni. Sigur că aceste cunoştinţe sunt importante pentru interacţiunile umane în general, dar, dacă politicenii şi le-ar însuşi, asta ar normaliza arena politică şi ar servi apoi ca model prosocial mai general în societate.”
Daniel David, prorector al UBB şi autorul „Psihologiei poporului român”
De ce nu este bine să etichetăm persoanele
„În interacţiune cu situaţiile de viaţă, fiinţa umană/persoana generează o serie de răspunsuri subiectiv-emoţionale (ex. „mă simt fericit”), comportamentale (ex. „trec strada pentru a evita o altă persoană”), cognitive (ex. „mă gândesc că celălalt este nesimţit”) şi psihobiologice (ex. „îmi creşte ritmul cardiac/rata respiraţiei”).
Noi observăm la alte persoane şi în cazul nostru aceste răspunsuri specifice. Eroarea logică majoră pe care o facem se numeşte « generalizare excesivă », prin care, pornind de la astfel de răspunsuri specifice, ajungem la evaluări globale ale (esenţei) persoanei (worth), mai ales în termeni de „bun” (prosocial) sau „rău” (antisocial). Spre exemplu, dacă vedem mai multe comportamente etichetabile ca „nesimţite” prin raportare la standardele sociale, ajungem să etichetăm global persoana care face aceste comportamente ca „nesimţită”. Dar concluzia unui raţionament inductiv nu poate să fie generală decât dacă am epuizat toată clasa de răspunsuri analizată. Altfel spus, un număr de comportamente „nesimţite” nu permite automat atribuirea etichetei de „nesimţit” ca o caracterizare generală/esenţială a persoanei, deoarece, în principiu, oricând este posibil ca următorul comportament al persoanei incriminate să nu fie „nesimţit”, ci cu bun-simţ”, scrie psihologul.
Pe scurt, David susţine că fiinţa umană este atât de complexă şi de dinamică, încât „a i se atribui etichete prin evaluări globale în logica identităţii este o eroare.”
Emoţiile negative funcţionale şi cele nefuncţionale
„Atunci când se confruntă cu situaţii negative de viaţă, care îi blochează dorinţele/interesele legitime şi/sau îi anulează munca/eforturile făcute, un om sănătos nu reacţionează cu emoţii pozitive sau cu stări de calm/relaxare/detaşare. Un om sănătos reacţionează cu emoţii negative! Dar aceste emoţii negative trebuie să fie funcţionale, care să-l ajute să treacă peste obstacole, nu disfuncţionale, care să-l blocheze şi/sau să-i genereze probleme în plus”, mai spune psihologul.
Emoţiile negative funcţionale sunt stările de îngrijorare, tristeţe, nemulţumire şi/sau regret/părere de rău. „Acestea ne stimulează să confruntăm situaţiile problematice şi să găsim soluţii faţă de ele”, precizează David. Emoţiile negative disfuncţionale sunt anxietatea/panica (în loc de îngrijorare), depresia (în loc de tristeţe), furia/agresivitatea (în loc de nemulţumire) şi vinovăţia (în loc de regret/părere de rău). „Acestea ne blochează în procesul de rezolvare (ex. panica/furia), nu ne stimulează să căutăm soluţii (ex. depresia/vinovăţia) şi/sau ne creează probleme suplimentare (ex. agresivitatea)”, explică psihologul.
Între cele două tipuri de emoţii există diferenţe importante care derivă din stiluri cognitive diferite (raţional vs. iraţional).
„În general, într-o situaţie negativă de viaţă un om sănătos nu este nici bucuros, nici calm, dar nici nervos, ci poate îngrijorat, nemulţumit, trist şi/sau cu regrete! (...) În general, emoţiile funcţionale, fie acestea pozitive sau negative, derivă dintr-un stil de gândire caracterizat de flexibilitate psihologică (raţionalitate)”, spune David.
Flexibilitatea psihologică
Flexibilitatea psihologică, spune autorul, implică faptul că dorinţele noastre sunt formulate preferenţial+motivaţional+flexibil:
„Îmi doresc să reuşesc şi fac tot ceea ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor eforturi sunt factori pe care nu-i controlez şi astfel aş putea să nu reuşesc.”
„Îmi doresc ca ceilalţi să mă respecte şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor eforturi sunt factori pe care nu-i controlez şi astfel aş putea să nu reuşesc să obţin acest lucru.”
„Îmi doresc ca viaţa să fie dreaptă/plăcută şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor eforturi sunt factori pe care nu-i controlez şi astfel aş putea să nu reuşesc să obţin acest lucru.”
Rigiditatea psihologică
În general, emoţiile disfuncţionale, fie acestea pozitive sau negative, spune David, derivă dintr-un stil de gândire caracterizat de rigiditate psihologică (iraţionalitate), în care dorinţele sunt formulate dogmatic/absolutist (cu semnificaţia de „trebuie cu necesitate„):
„Trebuie să reuşesc cu orice preţ şi nu pot accepta altfel.”
„Ceilalţi trebuie să mă respecte şi nu pot accepta altfel.”
„Viaţa trebuie să fie dreaptă/plăcută şi nu pot accepta altfel.”
De ce e greşit să spui cuiva „eşti un nesimţit”
David susţine că „schimbându-ne interpretările iraţionale (rigiditate psihologică) în interpretări rationale (flexibilitate psihologică), ne schimbăm emoţiile disfuncţionale în emoţii funcţionale şi comportamentele dezadaptative în comportamente adaptative.”
El subliniază că „evaluările pe care le facem valorii oamenilor (worth), inclusiv propriei persoane, este bine să vizeze doar răspunsurile persoanei într-un anumit context, nu persoana care generează răspunsurile!”
Exemplul dat relevă diferenţa între două abordări:
1. Spui cuiva „Comportamentul tău a fost neadecvat şi chiar nesimţit. Mă aştept să-l schimbi data viitoare.”
„În această logică evaluăm comportamentul contextual, protejând persoana; mai mult, persoanei îi dăm în plus creditul că poate să-şi schimbe în viitor comportamentul. În fine, aici trebuie să înţelegem că este omenesc să facem greşeli; important este să le asumăm şi să căutăm să ne corectăm! Insistenţa unor politicieni de a-şi reformula trecutul şi de a-şi justifica prezentul pentru a nu accepta public că au greşit/pot greşi nu face decât să inspire neîncredere şi reacţii negative (ex. ură); cineva îi învaţă greşit aici: vrând să pară public perfecţi, ajung să se vadă defecţi!”, explică David.
2. Spui cuiva „Esti nesimţit.”
„În această logică evaluăm persoana şi o condamnăm; aşa cum credem că un crocodil va avea comportamente de tip crocodil şi unei persoane căreia îi atribuim eticheta de „nesimţit” îi comunicăm că nu-i dăm sansă/nu o credem capabilă de schimbare, ceea ce îi poate întări chiar comportamentele „nesimţite” (de ce/cum ne aşteptăm de la un „nesimţit” să se comporte cu bun-simţ?)”, explică psihologul.
Concluzia: „Evaluările pe care le facem valorii oamenilor (worth), inclusiv propriei persoane, ar fi bine să fie flexibile!”
Limbajul R-prime
David mai susţine că atunci când facem evaluarea unor persoane e important o formulăm în limbajul R-prime (R – limba română), care îşi propune să elimine verbul „a fi” din limbaj, pentru a evita astfel evaluări globale şi a flexibiliza evaluările.
„Spre exemplu, dacă persona A crede/spune ca „Ana este frumoasă”, iar persoana B crede/spune că „Ana nu este frumoasă, ba este chiar urâtă”, evaluările lor intră pe traiectorie de coliziune, disputându-şi modul în care arată „realitatea”. Dacă am folosi limbajul R-prime, atunci persoana A ar spune „Mie îmi place Ana”, iar persoana B ar spune „Mie nu-mi place Ana”. Deşi se află încă pe poziţii diferite, conflictul este atenuat, deoarece fiecare înţelege că poziţia celuilalt este una cu pretenţie iniţial personală, nu ontologic-pozitivistă.”
Pastila psihologică
În concluzie, David sintetizează toate informaţiile sub forma unei „Pastile Psihologice” „ce poate ghida interacţiunea între oameni (cu accent aici pe politicieni)”. Aceasta presupune următoarele:
„Înţelege şi acceptă că interpretările tale asupra evenimentelor de viaţă, nu evenimentele de viaţă în sine, îţi generează emoţiile şi comportamentele.
Pentru a-ţi genera emoţii funcţionale şi comportamente adaptative dezvoltă-ţi flexibilitatea psihologică (raţionalitatea), ca antidot la rigiditatea psihologică (iraţionalitatea) care îţi susţine emoţiile disfuncţionale şi comportamentele dezadaptative.
Evaluează răspunsul persoanei, nu persoana (lasă-i acesteia umanitatea/valoarea umană pe care o are exact ca tine).
Fă evaluări flexibile, după formule de genul „Eu cred…”, „Mie mi se pare…”, etc.
Utilizează limbajul R-prime (cât de des sau măcar când contextul o cere).
Recunoaşte-ţi greşelile, acceptă critici raţionale (care îţi vizează răspunsurile eronate, nu persoana) şi asumă-ţi responsabilitatea pentru corectarea greşelilor şi/sau a consecinţelor acestora.
Transmite mesaje prosociale, reunind competenţa şi preocuparea pentru oameni.”
În concluzie: „Persoana care îşi va administra această Pastilă Psihologică atunci când se confruntă cu situaţii negative de viaţă nu va experienţia nici emoţii pozitive (ar fi absurd – acestea apar în situaţii pozitive de viaţă!), nici calm/relaxare (ar fi ineficient – acestea nefixându-ne în zona optimului motivational) şi nici emoţii negative disfuncţionale (ex. furie/agresivitate – ar fi ineficient!), ci va experienţia emoţii negative funcţionale (ex. nemulţumire) care o vor ajuta să abordeze eficient, uman şi carismatic situaţiile problematice.”
Cine este Daniel David
Potrivit Thomson ISI/Web of Science, Daniel David (43 de ani) este psihologul român cu cel mai mare impact în literatura de specialitate naţională şi internaţională, prin numărul de citări în comunitatea ştiinţifică. Din 2007 este şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca. În ianuarie 2013, a fost numit director responsabil cu cercetarea la faimosul Institut american „Albert Ellis“ din New York. Universitarul este autor al volumului „Profilul psihologic al poporului român“. David este şi prorectorul pentru cercetare, excelenţă şi competitivitate al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
Citeşte şi
Se încarcă comentariile...
