Drum turistic din Apuseni, reabilitat cu 7,1 milioane de lei. Lucrările pe DJ 107N Băişoara-Valea Ierii încep săptămâna asta după multe reclamaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan, a declarat marţi, 9 septembrie, că Drumul Judeţean 107N Băişoara-Valea Ierii va fi modernizat cu 7,1 milioane de lei de la bugetul judeţului.

Consiliul Judeţean Cluj a dat verde Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj, structură în subordinea instituţiei, să înceapă lucrările de reabilitare şi modernizare laa Drumul Judeţean 107 N Băişoara-Valea Ierii, un drum turistic destul de circulat. Acesta are o lungime de 14 kilometri şi reabilitarea lui vine pe fondul unor numeroase reclamaţii din partea sătenilor din zonă, dar şi a cerro care aveau pensiuni acolo. CJ a alocat, din buget, 7,1 milioane de lei.

„Lucrările efective de modernizare vor începe spre finalul acestei săptămâni, pentru a se profita astfel, într-o cât mai mare măsură, de vremea favorabilă a acestui început de toamnă“, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, domnul Vakar Istvan.

Lucrările de modernizare a DJ 107 N Băişoara-Valea Ierii vor fi executate de asocierea condusă de SC Samus S.A. Aceasta a semnat contract să consolideze şi să extindă sectorul de drum, să construiască ziduri de sprijin şi rigole, dar şi să-l asfalteze, la finalul lucrărilor.

Mai puteţi citi:

Drumurile proaste alungă turiştii. Tot mai puţini străini aleg să viziteze Maramureşul

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite