Cum se sărbătoreşte Ziua Naţională la Cluj, în anul Centenarului. Programul evenimentelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activităţile prin care se va sărbători Centenarul la Cluj vor dura două zile. Vor fi proiecţii de filme, expoziţie foto şi de documente, concerte, videoproiecţii, lumini, acrobaţi, focuri de artificii.

Evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României vor dura la Cluj două zile şi se vor desfăşura în mai multe locuri din zona centrală: Piaţa Mihai Viteazul, Piaţa Avram Iancu, Piaţa Unirii, pe Bulevardul Eroilor şi la Cinema Florin Piersic.

„Programul din 30 noiembrie în punctul zero al oraşului - Piaţa Unirii - va cuprinde un spectacol dedicat Centenarului, care include: workshop-uri pentru copii la Căsuţa lui Moş Crăciun, spectacolul Centenarul şi Patinoarul #ÎMPREUNĂ - cântece patriotice interpretate de copiii de la Clubul Vedetelor şi o horă a Unirii pe gheaţă, urmate de concertul Blue Velvet, în cadrul Târgului de Crăciun Cluj-Napoca“, precizează reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca.

Tot vineri, 30 noiembrie, se vor dezveli statuile Mitropolitului Bartolomeu Anania, a episcopului Nicolae Ivan şi a cardinalului Iuliu Hossu, respectiv se va proiecta la ora 20.30, la cinema Florin Piersic, pelicula ”Pintea”, în prezenţa actorului Florin Piersic. Aceasta nu este singura proiecţie, ci pe 1 Decembrie vor rula filmul documentar “Marea Unire, România la 100 de ani”, o producţie Agerpres, şi ”Moromeţii 2”. Intrarea e liberă, iar biletele se pot rezerva gratuit, online, în limita locurilor disponibile AICI.

Pe 1 decembrie, de la ora 9.00, manifestările vor continua cu depuneri de coroane la statuia lui Mihai Viteazu din piaţa cu acelaşi nume. În Piaţa Avram Iancu, de la ora 10.30, va avea loc ceremonia oficială şi defilarea cu tehnică militară şi de intervenţie. Ceremonia se va încheia cu un spectacol de culoare - confetti şi artificii de zi - , precizează autorităţile.

De la ora 12.00, în slaa de sticlă a Primăriei Cluj-Napoca va avea loc simpozionul „Clujul Universitar şi Marea Unire” şi va fi inaugurată o expoziţie de fotografii istorice, realizată în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române Cluj-Napoca, Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Muzeul de Istorie al Universităţii ”Babeş-Bolyai”, Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Cluj, Biblioteca Centrală Universitară ”Lucian Blaga” Cluj-Napoca. 

În Piaţa Unirii va avea loc un concert folcloric la care vor participa: Sava Negrean Brudaşcu, Aurel Tămaş, Veta Biriş, Grupul Iza, Ansamblul folcloric “Mărţişorul”, Maria Golban Şomlea, Andreea Ciupe, Ioana Steţco, Silviu Popa, Mariana Sfechiş, Maria Lobonţ, Maria Marcu, Amalia Chiper, Florian Roşian, Lucia Potra, Ansamblul folcloric “Tradiţii”, Ionela Moruţan, Vlăduţa Lupău şi Alexandru Brădăţan, acompaniaţi de orchestra “Regal Transilvan”.

La ora 19.00 se vor aprinde luminile de sărbători. Seria de concerte din Piaţa Unirii va fi încheiată de trupele Holograf şi Zdob şi Zdub.

De la ora 20.00, în Piaţa Avram Iancu se va desfăşura un spectacolul special de Centenar: „o înşiruire de momente artistice îmbinate într-un eveniment complex, unic şi emoţionant, menit să aducă în faţa spectatorilor un rezumat aparte din istoria României şi cele mai importante momente din istoria Clujului, care vor fi prezentate într-o manieră actuală şi captivantă“.         

      

PROGRAMUL SĂRBĂTORII CENTENARULUI

* 30 NOIEMBRIE

Piaţa Avram Iancu
12.00 - Dezvelirea statuii lui Nicolae Ivan, episcop român şi membru de onoare al Academiei Române şi a statuii lui Bartolomeu Anania, primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Bulevardul Eroilor
13.00 - Dezvelirea statuii Cardinalului Iuliu Hossu

Piaţa Unirii
18.30 - 20.00 - Centenarul şi Patinoarul #ÎMPREUNĂ

Cinematograful “Florin Piersic”
20.00 - Vernisajul expoziţiei de fotografie AGERPRES – România: Evoluţie
20.30 – Centenarul Filmului Românesc – proiecţia de gală a filmului Pintea, în prezenţa maestrului Florin Piersic

* 1 DECEMBRIE

Piaţa Mihai Viteazul
9.00 - Ceremonie de depunere de coroane la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul

Piaţa Avram Iancu
10.00 - Slujba de Te-Deum în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
10.30 - Ceremonia oficială dedicată Zilei Naţionale a României
11.00 - Defilare cu tehnică militară şi de intervenţie
11.30 - Spectacol de culoare (confetti şi artificii de zi)

Sala de Sticlă
12.00 - Clujul Universitar şi Marea Unire

Piaţa Avram Iancu:
20:00 - Spectacol special de Centenar: sunet, lumini, videoproiecţii şi focuri de artificii

Bulevardul Eroilor:
12.00 - Reînscenare istorică
12.00 - 21:00 Photobooth
12.00 - 21:00 Animaţie stradală

Piaţa Unirii:
13.00 - 19.00 - Regal folcloric
19.00 - Aprinderea luminilor de Sărbători
19.05 - Concert Holograf
20.30 - Concert Zdob şi Zdub

Cinema Florin Piersic:
18.00 - Proiecţie film documentar - “Marea Unire, România la 100 de ani” - o producţie AGERPRES
21.00 - Centenarul filmului românesc - Moromeţii 2

Mai puteţi citi:

Programul Zilei de 1 Decembrie la Cluj-Napoca. În Piaţa Unirii vor concerta Andra şi Cargo

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite