Bărbat prins de două în două zile deși avea permisul suspendat. El a fost reținut

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 62 de ani din judeţul Suceava a fost reţinut de poliţişti după ce a fost prins de două ori, în ultimele două zile, în timp ce conducea un autoturism prin Cluj-Napoca, deşi avea permisul suspendat din luna noiembrie.

Polițiștii de la rutieră l-au reținut pe șofe r FOTO: Adevărul (arhivă)
Polițiștii de la rutieră l-au reținut pe șofe r FOTO: Adevărul (arhivă)

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca au identificat, miercuri, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din judeţul Suceava, care conducea un autoturism pe Calea Floreşti, el fiind implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor, s-a constatat că el avea suspendat dreptul de a conduce din cursul lunii noiembrie 2024. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, scrie news.ro.

Ca urmare, a fost deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.

Joi, bărbatul a fost surprins din nou în trafic, pe aceeaşi stradă.

Astfel, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca l-au interceptat în trafic, iar în urma administrării probatoriului, au dispus măsura reţinerii acestuia pentru 24 de ore.

Totodată, un căţel aflat în autoturismul bărbatului a fost preluat de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor şi transportat într-un adăpost specializat pentru animale, situat în comuna Floreşti.

Cercetările continuă sub coordonarea unităţii de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor faptei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite