Sistem de alarmare care detectează nivelul de oxigen din încăperi, la spitalul din Olteniţa

0
0
La spitalul din Olteniţa va fi montat un sistem de alarmare care detectează nivelul de oxigen din saloane  FOTO spitaluloltenita.ro
La spitalul din Olteniţa va fi montat un sistem de alarmare care detectează nivelul de oxigen din saloane  FOTO spitaluloltenita.ro

Peste 2,1 milioane de euro, fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, se investesc la spitalul din Olteniţa pentru creşterea siguranţei pacienţilor.

Contractul semnat recent la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene urmăreşte consolidarea capacităţii de gestionare a situaţiei de urgenţă cauzată de criza sanitară COVID – 19. Astfel, conform primarului municipiului Olteniţa, Costinel Milescu se va extinde şi moderniza infrastructura instalatiilor electrice, de fluide medicale şi de ventilare şi tratare a aerului, precum şi instalarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii.

"Soluţia tehnică cuprinde: refacerea integrală a instalaţiei electrice de forţă, iluminat şi prize, dar şi refacerea instalaţiilor de curenţi slabi-detecţie şi alarmare în caz de incendiu. Vom introduce un sistem de alarmare care să detecteze concentraţia de oxigen din încăperile în care există potenţial risc de crestere a nivelului admis. Acest sistem se va conecta la centrala de detecţie şi alarmare în caz de incendiu", a precizat primarul din Olteniţa.

De asemenea, conform contractului va fi extinsă reţeaua de fluide medicale în toate spaţiile medicale, acolo unde este necesară. Se va modifica instalaţia de fluide medicale existente în ATI şi vor fi amplsate console medicale care să cuprindă integrat toate fluidele medicale necesare desfăşurarii activităţii medicale în condiţii de maximă siguranţă pentru pacient.

Investiţia se ridică la 10,5 milioane de lei

Totodată se va realiza o instalaţie de aer comprimat şi vacuum necesară funcţionării instalaţiilor medicale specifice ATI şi Blocului Operator.Refacerea finisajelor in zonele afectate de interventtle asupra instalatiilor.

Valoarea totală a proiectului, care include şi refacerea finisajele în zonele unde se lucrează la reţeaua de instalaţii, este de 10.549.388.61 lei.

La începutul pandemiei, spitalul din Olteniţa a fost desemnat spital suport pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS CoV-2. În aprilie 2021, autorităţile locale au semnat contractul pentru implementarea proiectului „Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19” de către Spitalul Municipal Olteniţa.

Proiectul, în valoare de 12,41 milioane lei, a urmărit asigurarea unui tratament corespunzător pacienţilor infectaţi, diminuarea riscului de contaminare a personalului şi a altor pacienţi ai spitalului, precum şi a efectelor extrem de grave ale acestuia asupra populaţiei.

Spitalul Municipal Olteniţa a fost înfiinţat în anul 1979, iar clădirea nouă a fost construită în  1985, având o capacitate de 210 paturi de spitalizare continuă. În prezent, unitatea medicală funcţionează cu 210 paturi de spitalizare continuă şi 20 de spitalizare de o zi.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Calcule greşite şi oportunităţi ratate ce au dus la războiul din Ucraina: cum s-au deteriorat relaţiile dintre Putin şi Occident

Moartea tragică a unei artiste. Simona Săndulescu, înecată în Lacul Morii, după un mesaj de adio

Mai multe - Călăraşi

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite