Materiale de protecţie şi dezinfecţie, în valoare de 265.000 lei, donate de Crucea Roşie în perioada pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crucea Roşie Călăraşi, tot mai implicată în activităţile comunităţii FOTO Ioan Buciumar
Crucea Roşie Călăraşi, tot mai implicată în activităţile comunităţii FOTO Ioan Buciumar

Crucea Roşie Călăraşi a distribuit în perioada stării de alertă către instituţiile publice din judeţ  materiale de protecţie şi dezinfecţie dar şi aparatură medicală în valoare de 265.000 de lei.

Toate acestea au fost achiziţionate din donaţiile primite la Crucea Roşie Română, distribuite apoi filialelor judeţene. Conform Instituţiei prefectului Judeţului Călăraşi, pe lângă acestea, Crucea Roşie a mai distribuit peste 4.500 de pachete alimentare şi igienice către persoanele aflate în dificultate financiară sau materială. Pachetele au fost achiziţionate cu sprijinul donatorilor locali, persoane fizice sau juridice.

Tot în anul 2021 au fost desfăşurat colecte de alimente, îmbrăcăminte şi jucării prin proiectul “Din Suflet pentru Suflet”,  fiind distribuite :15.000 kg de îmbrăcăminte şi încălţăminte, 3.500 de jucării şi jocuri şi 1.230 kg de dulciuri şi alimente neperisabile. 

De asemenea, Crucea Roşie Călăraşi a continuat anul trecut proiectul “Aducem confortul în casa ta” în parteneriat cu firma Ariston. 410 boilere, de diverse capacităţi, au fost donate unităţilor şcolare din judeţul Călăraşi.

Tot anul trecut, Crucea Roşie Călăraşi a reuşit achiziţionarea a două ambulanţe şi a început colaborarea cu CAS Călăraşi, iar în perioada 10 august 2021- 1 ianuarie 2022 cele două maşini au efectuat 1.180 de curse, adică 73.000 de km. În lunile mai-iunie 2021, filiala judeţeană a Crucii Roşii a pus la dispoziţia Direcţiei de Sănătate Publică, cu titlu gratuit, cele două ambulanţe. Echipaje formate din medici şi asistente au mers zilnic în judeţ pentru a facilita accesul la vaccinare şi la informare a persoanelor greu deplasabile, persoanelor vârstnice. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

EXCLUSIV. Ce spun experţii despre minorul care a lovit cu sălbăticie un alt tânăr: „Este violent prin natura lui“

Drama agricultorilor din România care nu vor avea un leu la pensie. „Vor banii zilnic, nici nu vor s-audă de contract“ 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite