Acord. Declaraţia comună de cooperare privind construirea celui de-al treilea pod peste Dunăre se semnează la Silistra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construirea podului peste Dunăre în regiunea Silistra-Călăraşi este tot mai aproape. Invitat peste graniţă de către preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, la o întâlnire oficială, primarul Călăraşiului, Daniel Ştefan Drăgulin va semna şi o declaraţie comună de cooperare în Silistra şi Călăraşi privind realizarea măreţului proiect.


Întâlnirea va avea ca temă de dezbatere “Priorităţile comune bulgaro - române 2014 – 2020 – Noi posibilităţi şi orizonturi”. În cadrul întâlnirii se vor discuta  posibilităţile de dezvoltare şi conexiuni ale regiunii: transport şi mediu înconjurător, proiecte comune, iniţiative, precum şi oportunităţi de investiţii în zona Dunării. Marţi, 19 noiembrie, se va semna şi o declaraţie comună de cooperare între municipiul Silistra, Bulgaria şi municipiul Călăraşi, România privind realizarea proiectului “Construirea podului peste fluviul Dunărea în regiunea Silistra-Călăraşi”.  Din delegaţia condusă de primarul Daniel Ştefan Drăgulin fac parte  şi deputaţii de Călăraşi, Maria Dragomir şi Vasile Iliuţă.

Decizia ar trebui luată la nivel interguvernamental
 
Premierul Bulgariei, Plamen Oresarski, a anunaţt în urmă cu câteva zile că va încerca să convingă România în ceea ce priveşte construirea celui de-al treilea pod peste Dunăre între cele două ţări, susţine vicepremierul Daniela Bobeva, ministrul bulgar al Economiei, potrivit Novinite. "Decizia de a construi a unui nou pod între Silistra şi Calarasi ar trebui luată la nivel interguvernamental. Este la fel de important pentru Guvernul  nostru ca şi celelalte poduri peste Dunaăe", a declarat Bobeva. Vicepremierul bulgar a precizat, de asemenea, ca linia de feribot Silistra-Călăraşi, suspendată anul trecut din cauza neînţelegerilor între concesionarii serviciului de pe ambele maluri ale Dunării, îşi va relua funcţionarea.

Acord de principiu

Ideea construirii unui pod peste Dunăre a fost luată în discuţie la Călăraşi în urmă cu mai bine de un an când fostul primar, Nicolae Dragu, a prezentat proiectul monumentalei lucrări. Aleşii oraşului au căzut de acord şi au votat pe 7 martie 2012, hotărârea de Consiliu Local privind acordul de principiu pentru construirea podului. Aşadar, cu puţin noroc, oamenii se pot bucura peste câţiva ani de podul de la Dunăre.

Firma cu un singur angajat

Valoarea estimată a investiţiei, preciza fostul primar, s-ar ridica la 750 milioane de euro. Autorităţile spuneau la acea dată că prin această lucrare se vor crea peste 4.600 locuri de muncă în timpul construcţiei podului şi 2.500 de locuri de muncă la final, când se va da în exploatare. Scandalul a apărut însă când s-a descoperit că firma privată care urma să-l construiască este una de apartament şi funcţionează doar cu un singur angajat.
 

Vă recomandăm şi:

Vis măreţ. Al treilea pod peste Dunăre va fi construit între Călăraşi şi Silistra

Avem pod peste Dunăre de 273 de milioane de euro, dar drumul până la Calafat este plin de gropi

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite