Zeci de buzoieni și-au rupt mâinile și picioarele după ce au căzut pe gheață VIDEO
0La Buzău, medicii se confruntă cu un val de pacienţi cu fracturi la mâini şi picioare, după ce au căzut pe gheaţă. Nu doar trotuarele necurățate au pus probleme în ultimele zile, ci și carosabilul.

În ultimele două zile, la secția de Ortopedie a Spitalului Județean Buzău s-au prezentat de două ori mai mulți pacienți decât într-o zi normală. Totodată, pe fondul carosabilui alunecos, s-au produs zeci de tamponări în trafic.
În ultimele două zile, secţia de ortopedie a Spitalului Județean Buzău face faţă cu greu numărului mare de accidentaţi. Zăpada, gheaţa şi poleiul din municipiul Buzău, dar și din alte localități ale județului, le-au dat serios de lucru medicilor ortopezi.
“Numărul prezentărilor la ortopedie s-a dublat. Luni, s-au înregistrat 35 de persoane, majoritatea adulți și vârstnici, care au suferit traumatisme în urma căzăturii pe gheață. Cei mai mulți au suferit fracturi la nivelul articulației pumnului și gleznei”, a precizat Adriana Bunilă, purtător de cuvânt la Spitalul Județean.
În această perioadă, medicii le recomandă vârstnicilor să fie foarte atenţi când merg prin locurile necurăţate de zăpadă şi polei. Fracturile la vârste înaintate se vindecă mult mai greu şi pot avea consecinţe grave.
Cei mai mulți dintre pacienți au alunecat pe gheaţa de pe trotuare. „Medicii recomandă purtarea încălțămintei adecvate acestui sezon și evitarea deplasărilor în această perioadă”, a declarat Adriana Bunilă.
În ceea ce privește trotuarele, viceprimarul Buzăului, Ionuț Apostu, a explicat că mai întâi au fost curățate spațiile din apropierea școlilor, stațiilor de autobuz și cele din zona trecerilor de pietoni.
Nu doar trotuarele necurățate au pus probleme buzoienilor în ultimele zile, ci și șoselele. Multe dintre străzile din municipiul Buzău au fost acoperite cu un strat de gheață, așa că, în ultimele zile, s-au produs zeci de tamponări. Site-urile de socializare abundă de clipuri video cu tamponări produse pe fondul carosabilului alunecos.
Majoritatea tamponărilor în trafic s-au soldat cu pagube minore. Șoferii implicați în evenimentele rutiere au dat vina pe administratorul drumurilor din oraș, respectiv Primăria Buzău, pentru că nu a acționat prompt pentru curățarea șoselelor.