Şoferiţe surprinse în trafic de poliţişti cu mărţişoare şi flori
0În prima zi de primăvară, poliţiştii buzoieni le-au oprit în trafic pe şoferiţe, pentru a le oferi flori şi mărţişoare, în loc de amenzi. Femeile oprite în trafic au avut emoţii, însă nu pentru mult timp.
Ca în fiecare an, de 1 Martie, poliţiştii rutieri „s-au înarmat” cu flori, mărţişoare şi felicitări, pe care le-au oferit conducătoarelor auto oprite în trafic. Acţiunea s-a desfăşurat începând cu ora 11, pe raza municipiilor Buzău şi Râmnicu Sărat şi pe DN2 E85, în zona localităţii Spătaru.
Şoferiţele au fost încântate de gestul politiştilor şi au mărturisit că au răsuflat uşurate când şi-au dat seama că nu e un control obişnuit. “Este un gest foarte frumos. Este primul mărtişor pe ziua de astăzi”, a mărturisit una dintre şoferiţele suprinse în trafic.
Odată cu simbolurile primăverii oferite doamnelor şi domnişoarelor aflate la volan, poliţiştii rutieri au adresat acestora şi recomandări de care trebuie să ţină cont pentru a nu fi implicate în incidente în trafic.
Citeşte şi: Spectacol de mărţişor cu Nico şi Gabriel Dorobanţu, la Consiliul Judeţean