Prima victorie a medicilor din Spitalul Judeţean Buzău care au semnat pentru demisii în bloc: obţin negocieri pe teren propriu cu ministrul Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, va ajunge săptămâna viitoare în Buzău, pentru a încerca să rezolve criza creată la Spitalul Judeţean, unde peste trei sferturi dintre medici au semnat pentru o eventuală demisie în bloc, nemulţumiţi de salarii şi condiţiile de muncă.

Potrivit Sindicatului Independent al Medicilor, iniţiatorul mişcării de protest, din cei 93 de medici din spitalul buzoian care sunt membri ai acestui sindicat, 75 la sută au semnat deja pentru demisia în bloc, restul optând pentru grevă generală.

Doctorii cer salarii mai mari decât cele ce vor rezulta din creştera cu 25% stabilită deja de guvernanţi, condiţii optime pentru pacienţi, alocarea a cel puţin 7 la sută din PIB pentru Sănătate, plata corectă a orelor de gardă. Medicii spun că peste două săptămână, la adunarea generală a sindicatului, vor decide prin vot varianta demisiei în bloc.

Pentru a nu se ajunge în faţa unei asemenea situaţii fără precedent, ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi-a anunţat intenţia de a discuta cu sindicaliştii buzoieni. Vizita ministrului Bănicioiu a fost anunţată de şeful social-democraţilor buzoieni, deputatul Marcel Ciolacu, cel care speră că medicii vor reveni asupra deciziilor de a demisiona după ce vor purta negocieri cu Nicolae Bănicioiu.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite