Farmacie clandestină, în curtea unui pensionar. Ce medicamente erau la vânzare

0
Publicat:

Un buzoian de 69 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au aflat că le vinde vecinilor medicamente, unele expirate. Bărbatul își improvizase o mică farmacie în gospodăria sa, de unde se aproviziona toată strada.

SURSA Arhivă
SURSA Arhivă

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Buzău, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au efectuat două percheziți domiciliare la imobile din municipiul Buzău, pentru documentarea unui caz aparte privind infracțiunea de exercitarea fără drept a unei profesii și comercializarea de produse alterate.

Descinderile au vizat un buzoian, în vârstă de 69 de ani. Oamenii legii au găsit peste 90 de cutii de medicamente și folii de substanțe medicale, unele dintre ele fiind expirate.

„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat două percheziții domiciliare la imobile din municipiul Buzău. Percheziţiile s-au desfăşurat la domiciliul unui buzoian de 69 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii și comercializarea de produse alterate”, transmite IPJ Buzău.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, buzoianul vindea medicamente obișnuite, care se găsesc în orice farmacie și pentru achiziția cărora nu este nevoie de prescripție medicală. În general era vorba despre medicamente administrate pentru dureri, inflamații și afecțiuni ușoare.

El avea un stand amenajat în curte, clienți fiind preponderent vecinii săi, care apelau la farmacia clandestină atunci când aveau nevoie. Aceleași surse au precizat că bărbatul vindea medicamentele la bucată, având un tarif unic, de un leu pastila.

Deocamdată nu se știe de cât timp vindea bărbatul medicamente și nici de unde le avea, dar e foarte probabil ca acestea să fi fost cumpărate legal, cu scopul de a le vinde ulterior cu mai mulți bani.

„Din cercetări a reieşit că buzoianul ar fi oferit spre vânzare medicamente, depozitate în spaţii neamenajate, la domiciliul acestuia. În urma perchezițiilor au fost ridicate peste 90 de cutii și folii de substanțe medicale”, au transmis polițiștii buzoieni.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a buzoianului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite